Autodenunț: șpaga plătită în Ucraina m-a dus în Mongolia

Eu cred că am avut și un noroc ieșit din comun în toți acești ani în care am călcat cu roata motocicletei diferite țări de pe Pământul ăsta. Pentru că nu am avut parte de accidente, incidente, scandaluri, încarcerări sau mai știu eu ce tip de întâmplare nefericită. Însă mici fricțiuni au existat, iar una dintre acestea s-a petrecut chiar în prima zi din lungul drum spre Mongolia, la câteva zeci de kilometri după ce am trecut vama Siret și am intrat în Ucraina.

Dimpreună cu prietenul Cristian Predoi, fiecare pe câte un BMW F 850 GS, am demarat spre est. El spre Siberia, pe unde fusesem eu cu un an înainte, eu spre Mongolia. Deci drum comun până la Lacul Baikal, în centrul Rusiei. Am străbătut astfel România de la sud la nord, pe o căldură năpraznică, am trecut vama cu prioritate de motocicliști, și ne-am reglat navigația pe locul unde urma să dormim, la 150 de kilometri distanță, în Dunaiivți. Ucraina, cu un trafic mult mai relaxat, ne-a permis să mărim viteza de deplasare și să scurtăm ETA-ul, motiv pentru care am zis eu să oprim să ne hidratăm, să mai cercetăm love-urile primite pe Instagram, să mâncăm un Snickers ucrainean de la o benzinărie, ceva.

Bun, ne punem de acord, văd una la câteva sute de metri în față. Doar că pe stânga, adică pe sensul celălalt. Nu mă gândesc de două ori, sunt și cu soarele de la apus în ochi, și aplec motocicleta ca să intru în benzinărie. Și Predoi la fel în spatele meu. N-au trecut câteva secunde până când ne-am dat seama ce am făcut. De nicăieri se văd lumini roș-albastre și nu era galeria Stelei, așa cum ne-am fi dorit noi. Poliția! Poliția care tocmai ieșea din benzinărie. Cu o mișcare de Marian Drăgulescu în plin exercițiu la sol, polițistul din dreapta iese din automobil cu o paletă ciudată, cam cum au împiegații de mișcare de la CFR. Ceva metalic cu miez roșu. ”Document, permis”, cică. Scoatem actele, dar eu mă prefac că nu pricep ce am făcut greșit. Deși mi-am dat seama imediat de verdict: trecere pe linie dublă continuă și intrare pe ”Interzis” în benzinărie. Practic, adio permis!

Polițiștii sunt destul de tineri. Tineri și drăcoși. Unul pitic, altul înalt. Unul slab, altul cu burtă. Iau fețele grave, nu discută cu noi. Tu, arată spre mine, hai în mașină! Mă urc pe locul din dreapta față într-o Lada obosită, slabul la volan, burtosul în spatele meu de parcă vrea să mă ucidă ca-n filmele vechi cu mafioți, cu firul de gută peste tetieră. Slabul scoate un top cu formulare și îmi zice, mai mult prin semne: ”Permisele voastre rămân la noi”. Glumești, unchiule! Păi trebuie să ajungem în Rusia, în Mongolia, ne distrugi visul dacă le iei. El nu și nu. Permisele sunt luate. Doar că nu se grăbește deloc. Agită formularele alea, freacă pixul de parcă are pornirea pe diesel, se uită fix la mine, se mai uită pe geam. E clar. Nu sunt experimentat deloc în ale șpăgilor, în România n-am avut prilejul, dar îmi dau seama ce se urmărește aici. Vede că zâmbesc cu subînțeles, ia o coală albă A4, ia pixul încălzit și scrie direct:

”Cristian S. – 200 euro

Cristian P. – 200 euro”

Pe mine mă lovește râsul. Râsul ăla care vine înainte de plâns. Ce să facă, mă? 400 de euro? Păi dacă aveam 400 de euro… nici nu mai opream la semnalul vostru, aveam impresii de oligarh, mă urmăreați cu elicopterele până la granița cu Rusia. A, nu aveți? Bun, adio permis! Eu încerc să îi explic, deși nu vorbim aceeași limbă, că avem drum lung. Că dacă îi dăm 400 de euro ne nenorocește bugetul, nu ajungem unde avem treabă. Dar lui nu-i pasă. În tot acest timp, grasul din spate ascultă și își pierde din entuziasmul viitorului posesor de 400 de euro. Scoate celularul, sună, vorbește ceva în ucraineană apoi îmi pune telefonul la ureche. De partea cealaltă e un vorbitor de român cu accent puternic moldovenesc de peste Prut.

• Bună ziua! Ce s-a întâmplat?
• Păi ce să se întâmple! Ne-au luat domnii polițiști permisele și ne-au zis că vor câte 200 de euro de om.
• Da, dar ați încălcat legea serios. Dacă nu le dați, vă vor scrie amendă și permisele rămân la ei.
• Nu e bine, avem nevoie de permise.
• Bun, și eu acum ce le zic?
• Spune-le că le dăm 100 de euro împreună.

Pasez telefonul și văd grimasa grasului când află că trebuie să împartă doar 100 de euro cu colegul. A, da? Bine, amendă! Iar scoate topul de formulare, iar se face că scrie amendă. Fiindcă suntem mafioți și facem chestii ilegale încep să îmi permit și eu lucruri. Așa că îl trag de mâneca mâinii cu care voia să scrie și îi zic că n-avem cash. Bag mâna în buzunar și scot cardul. Îl vede și îi lucesc ochii ca în desenele animate. Zice ”bancomat” și dă două-trei chei mașinii care nu pornește din prima. Da, o fac și pe asta. Merg cu mașina Poliției ucrainene în cel mai apropiat oraș, la bancomat, să scot bani de șpagă. Primul ATM e mort. Al doilea e viu. Cobor din mașină și zic că doar 100 scot, nu mai mult. El face un semn a lehamite și pare că picăm la pace. Dar nu, vrea 200. Eu insist, el zice că mă arestează. Bine, îți dau 120 de euro și gata. Slabul dă ochii peste cap și face un semn de ”OK”. Mă duc spre bancomat și… apare problema. Bun, 120 de euro. Dar sunt în Ucraina, nene. Nu ies euro din bancomat, iar eu nu știu care e cursul euro-grivnă. Mă întorc la slăbănog, îi explic cumva că nu știu câte grivne, iar el scrie pe foaie: ”120 EUR = 7000 UAH”. Mi se pare cam mult, dar nu-l pot contrazice, habar nu am care e cursul. Noroc că la intrarea în Ucraina am oprit la o benzinărie și, din curiozitate, am vrut să văd cât e litrul de benzină. Și acolo am văzut că litrul e cam 30 de grivne, iar 30 de grivne înseamnă cam un euro, discutasem eu cu Predoi acolo. Deci 7000 pe care le vrea el sunt vreo 250 de euro. Îmi pică fisa rapid, iau pixul, tai ce a scris el și scriu: ”120 EUR = 3500 UAH”. E nemulțumit, dar îmi face semn să plec. Mă duc, scot, intru în mașină și pornim spre Predoi, la motociclete.

Cu câteva sute de metri înainte de locul faptei, mașina de Poliție trage pe dreapta. Să le dau banii, cică. Și ei să-mi dea actele. Bun, facem schimbul de prizonieri pe marginea unui DN ucrainean. Îi dau grivnele, el îmi da actele lui Predoi. Le verific, sunt toate. Apoi e ale mele. Le verific, pașaport, talon și atât. Permisul? Nu-i! Cum, mă, nu-i? Că nu m-am tras singur pe dreapta, voi l-ați luat. Se panichează instant amândoi. Să iei și șpagă și să pierzi permisul unui străin nu e tocmai OK. Pe marginea unui drum spart din Ucraina, într-o Lada obosită de Poliție, doi agenți se scotocesc de zor prin buzunare, caută pe sub banchetă, răsfoiesc prin acte și transpiră de emoție. Cinci minute a durat căutarea și permisul apare. Era căzut sub scaun. Mă lasă lângă Predoi și pleacă cu prada. Ciudată experiență! Ce putem face? Aie e, îi explic lui Predoi ce gaură în buget avem și râdem. Ce să mai facem acum? Măcar să fie asta singura pagubă din această tură.