Noul Audi A6 Sedan – Când Eleganța Se Întâlnește Cu Agresivitatea

Alimentăm cu carburanți de performanță și energie de la partenerii noștri OMV.

Alimentăm numai de la partenerii noștri OMV.

Este destul de ieșit din comun pentru un producător să vină prima oară pe piață cu varianta break a unui model nou, dar Audi a anunțat, inițial, varianta Avant a noului A6 termic – și așa cum era de așteptat, varianta sedan este deja foarte familiară.

Unul dintre primele lucruri pe care Audi ni le spune despre A6 sedan este coeficientul aerodinamic, de doar 0,23. Poate că pare ambiguă această cifră, dar, credeți-ne pe cuvânt, este foarte bună. 0,23 înseamnă cel mai bun coeficient aerodinamic al unui model Audi cu motor termic, iar se traduce prin eficiență, la care se alătură și motorizările – și uite cum am făcut o tranziție impecabilă spre acest subiect.

Sub capota lui A6 sedan găsim fix aceleași motorizări ca la varianta Avant, adică:

  • în varianta de bază, un motor de 2 litri cu 4 cilindri care produce 204 cai-putere și 340 Nm cuplu.  În această variantă de motorizare primești doar tracțiune față și o transmisie automată cu 7 trepte.
  • dacă vrei tracțiune integrală qiattro și motorizare pe benzină, atunci trebuie să optezi pentru varianta V6 de 3 litri, cu 367 de cai-putere și 550 Nm cuplu – din nou, cu transmisie automată cu 7 trepte.
  • sau poate îți dorești o motorizare care să țină cu casa și alegi 2 litri diesel, cu 204 cai-putere, 400 Nm cuplu și opțiune de tracțiune față sau integrală quattro (și aici transmisie automată cu 7 trepte).

Ce nu am menționat mai sus, dar este foarte important, este că motorizarea diesel și cea V6 benzină vin cu tehnologie mild-hybrid plus. Asta înseamnă un motor electric care produce 24 de cai-putere și 230 Nm cuplu, suficient de puternic pentru a propulsa mașina la viteze mici  doar în mod electric.

Dar un sedan elegant nu are nevoie doar de motorizări ingenioase sub capotă, ci trebuie să arate bine și să ofere un interior premium. Începând de afară, Audi A6 sedan este foarte familiar – se încadrează minunat în limbajul de design Audi actual și oricum am văzut deja pe varianta A6 Avant cum o să arate. Are linii elegante dar agresive, jante mari de până la 21 de inchi (19 inchi standard) și reușește să îți fure privirea fără a fi țipător.

Interiorul este un adevărat business-lounge – cuvintele Audi, nu ale noastre – dar încă din poze este ușor să-ți confirmi acest lucru (dar ne asigurăm noi la test-drive). Filosofia de design interioară este human-centric, adică interiorul este mulat și configurabil pe nevoile șoferului. În continuare avem trei ecrane mari – unul ăentru instrumentar, unul pentru infotainment și unul pentru pasager, dar cred că putem admite cu toții că șocul inițial a trecu și am început să ne învățăm cu ele.

Liniile elegante ale unui sedan o să facă, logic, rabat la capitolul practicitate. Dacă este să ne luăm după experiența Audi A5 Sportback și Audi A5 Avant, spațiul pentru pasagerii din spate nu va fi afectat, dar rămâne de văzut. Cert este că portbagajul are de suferit, dar nu atât de mult pe cât te-ai aștepta, spațiul scăzând la 492 de litri, față de cei 503 ai lui Avant.

Audi A6 Sedan este un model emblematic în gama Audi. Un sedan elegant, puternic, născut pentru clasa business – și asta este și acest nou model, model pe care nu ne mai așteptam să-l vedem în lumina schimbărilor interminabile de la Audi cu nomenclatura modelelor electrice/termice.

Imagini: Audi
Linkuri: 
  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici