Poliția din Dubai se afișează cu noul Mercedes-AMG GT 63 S

Dubai-Police-Mercedes-AMG-GT-63-S-2

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Poliția din Dubai o comite din nou. De data aceasta și-au cumpărat un Mercedes-AMG GT 63 S 4MATIC+, o mașină cu un preț de pornire, în România, de 172.552 Euro cu TVA.

Știți care e chestia? Aceste mașini nu sunt doar mașini de patrulă și de menținere a păcii, ci și puncte de interes pentru turiști, pentru că sunt așezate în zone vizitate de oameni ce vin din diferite colțuri ale lumii. Iar agenții de poliție nu sunt acolo doar pentru a aplica legea, ci și pentru a îndruma oamenii, pentru a face poze și pentru a fi o sursă de distracție pentru vizitatori.

Practic, acest GT 63 (era să scriu GT 86) este o investiție pentru a atrage turiști care vor cheltui bani, ajutând economia Emiratelor. Ba chiar aceasta este una dintre cele mai accesibile mașini ale Brigăzii din Dubai, pe listă mai aflându-se un Bugatti Veyron, un Porsche 918 Spyder, SLS AMG, M5, Nissan GT-R, Lamborghini Aventador, Clasa G, Bentley Bentayga, Mercedes-AMG CLA 45 sau BMW i3.

Ultima achiziție reuștește să atingă 100 km/h în 3.2 secunde și se plafonează abia la 315 km/h. Unitatea V8 AMG M177 cu carter umed și injecție directă de benzină produce nu mai puțin de 639 CP și 900 Nm. Puterea ajunge la toate cele patru roți prin intermediul unei transmisii semi-automate AMG MCT Speedshift ce o imită pe una cu dublu ambreiaj.