Oficial: Audi A4

A155166_large

Alimentăm cu carburanți de performanță și energie de la partenerii noștri OMV.

Alimentăm numai de la partenerii noștri OMV.

În sfârșit, începe treaba serios în segmentul mediu premium. Avem Clasa C proaspătă, facelift proaspăt și el pentru Seria 3 și iată noul A4. Da, de bunăvoie ignor alte modele din alte nații pentru că știm deja toți că aici stă toată șmecheria în segment: în triada germană.

Noul A4 are un design evoluționar și va fi criticat pentru asta cu siguranță. Aproape că îmi vine și mie să fac asta dar mai aștept puțin până voi vedea mașina în realitate. Așa ziceam și de Q7 și acum joc la loto, poate-poate. A4 nou este mai lung, mai lat și mai aerodinamic decât modelul pe care îl înlocuiește. Și ampatamentul a fost crescut, desigur. Mai mult decât atât, A4 este mai ușor cu până la 120 kg față de fostele versiuni. Ca spațiu, vor sesiza o creștere cei care călătoresc în spate sau cei pasionați de portbagaj – adică eu. Îmi face plăcere să vă anunț că acum poți căra 505 litri de bagaje cu A4 limuzină, în standard, cu 15 litri mai mult decât în fosta generație.

Interiorul arată mult mai spectaculos decât interiorul, observăm multe elemente de la noul Q7, scaune complet noi și finisaje care te fac să te gândești de ce naiba ai da mai mulți bani pe un A6. Ne mai atrage atenția și display-ul uriaș cu forma unei tablete amplasat în centrul bordului dar și instrumentarul digital de la TT și Q7 care va fi oferit opțional. Pe lângă acestea, va putea fi comandat sistem audio Bang & Olufsen și un sistem de entertainment cu două tablete pentru locurile din spate – 10.1 inch diagonală pentru fiecare din ele.

Motoare și puteri:

  • 1.4 TFSI: 150 CP, 250 Nm;  
  • 2.0 TFSI: 190 CP, 320 Nm sau 252 CP, 370 Nm;  
  • 2.0 TDI: 150 CP, 320 Nm sau 190 CP, 400 Nm; 
  • 3.0 TDI: 218 CP, 400 Nm sau 272 CP cu 600 Nm!

O cutie manuală cu șase trepte complet nouă va fi oferită standard pentru motoarele mici și toate propulsoarele vor fi disponibile opțional cu S-tronic cu șapte trepte. Motorul ce se anunță fabulos cu ai săi 600 Nm, 3.0 TDI-ul de top va fi echipat cu transmisia automată cu opt rapoarte.

Noul A4 sosește în România în toamna acestui an.