Agentul 0.0 – Scaunul șoferului

Agentul 0.0 - Scaunul

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Nu cred că există mașină fără un scaun al șoferului, sau măcar un loc unde te poți odihni liniștit atunci când manevrezi mijlocul tău de transport personal. Scaunul șoferului este un echipament atât de important, încât nici nu ne putem imagina viața fără el. El vine în standard la orice mașină, fie că este îmbrăcat în material textil, imitație de piele, piele sau Alcantara. Cu toate acestea, scaunul șoferului este și un mijloc prin care tu îți poți etala bunele maniere la volan.

În primul rând, de el se leagă centura de siguranță și astfel le arăți pasagerilor tăi că ții la siguranța ta, a lor și a celorlalți participanți la trafic. În al doilea rând, o poziție corectă la volan se poate forma numai regând scaunul, iar dacă mai ai și volan reglabil, cu atât mai bine.

O mare greșeală pe care o poți face este să stai cu copilul în brațe pe scaunul șoferului atunci când conduci. Îi pui viața în pericol nejustificat.

Da, toate mașinile au scaunul șoferului în dotarea standard, dar nu uita, bunele maniere fac și ele parte din echipamentul de bază al automobilului tău.

 

https://youtu.be/TF-qOo8TaHk