Audi pune la vânzare A4 și A5 pe gaz în Europa

2018-audi-a5-sportback-a4-avant-g-tron

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După ce le-a prezentat la Salonul Auto de la Geneva în luna martie, Audi a lansat în sfârșit pe piața europeană modelele A4 Avant și A5 Sportback g-tron, versiuni pe gaz ale popularelor automobile.

Propulsate de un motor 2.0 TFSI ce dezvoltă 170 cai putere și 270 Nm, A4 Avant și A5 Sportback accelerează până la 100 km/h în doar 8.5 secunde atunci când sunt cuplate la cutia manuală cu șase trepte. Viteza maximă este de 226 km/h pentru Avant și 223 km/h pentru Sportback.

Cele două modele vor avea o autonomie totală de 950 km, dintre care 500 vor putea fi acoperiți exclusiv în mod CNG (Compressed Natural Gas).

Interesant este faptul că dacă presiunea din cele două rezervoare de gaz scade sub 10 bar, sistemul de management al motorului trece mașina automat pe benzină. Rezervoarele sunt fabricate din fibră de carbon ranforsată cu plastic și fibră de sticlă ranforsată cu plastic și pot stoca 19 kg de gaz la o presiune de 200 bar.

Din păcate, spațiul pentru bagaje a scăzut la 415 litri pentru A4 și 390 litri pentru A5 deoarece rezervoarele sunt amplasate în spatele punții inferioare.

Clienții interesați pot deja comanda cele două versiuni g-tron, la un preț de pornire de 40.300 euro cu TVA pentru A4 Avant și 40.800 Euro cu TVA pentru A5 Sportback.

Tehnologia g-tron va putea fi pusă sub microscop la Salonul Auto de la Frankfurt de luna viitoare.