Bentley Bentayga Speed devine cel mai rapid SUV din lume

c8f67076-bentley-bentayga-speed-04

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După W12, V8, V8 diesel și versiunea plug-in-hybrid, Bentley s-a gândit că Bentayga merită încă o motorizare, așa că au lansat modelul Speed.

Speed folosește același 6.0 W12 TFSI cu două turbine ce produce 635 CP și 900 Nm. 100 km/h sunt atinși în 3.9 secunde (cu 0.2 secunde mai bine decât versiunea W12 simplă), iar viteza maximă este de 306 km/h, ceea ce îl face mai rapid decât Lamborghini Urus ce reușește doar 305 km/h, devenind astfel cel mai rapid SUV din lume.

Speed se deosebește de restul gamei prin farurile cu tentă închisă, model ce se aplică și pentru grilă, jante de 22″ specifice, praguri în culoarea caroseriei, eleron discret și embleme Speed.

La interior găsim piele și Alcantara (pentru prima oară pe un Bentayga), precum și embleme Speed cusute în tetiere. Aceleași embleme le găsim și pe pragurile interioare când deschizi portierele.

Suspensia Dynamic Ride a fost întărită, iar modul Sport a fost recalibrat pentru a fi ceva mai agresiv, îmbunătățind răspunsul transmisiei ZF 8HP și al motorului. Nu a fost uitată nici evacuarea ce promite mai mult caracter (adică este mai zgomotoasă), iar frânele ceramice au fost, evident, mărite pentru a suporta puterea în plus.

Cine vrea să vadă noul Bentley Bentayga Speed, îl va putea admira și comanda la Salonul Auto de la Geneva din luna martie.