Bucureștiul, cel mai aglomerat oraș din Europa

unnamed (5)

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

TomTom, compania olandeză de sisteme de navigație, a lansat Traffic Index 2017 ce arată care sunt cele mai aglomerate orașe din lume. Folosind date cumulate pe o perioadă de 9 ani, Traffic Index monitorizează traficul și aglomerația a 390 orașe din 48 țări.

Ca și în 2016, Mexico City a fost desemnat cel mai aglomerat oraș din lume. În medie, mexicanii petrec cu 66% mai mult timp în mașini față de cât ar petrece dacă traficul ar curge normal. Asta înseamnă 9 zile și 3 ore de stat degeaba în mașini. Rezultatul, care este cu 7% mai mare ca anul trecut, ne arată cât de greu devine traficul în lume și cum infrastructura nu este pregătită să suporte numărul mare al mașinilor.

Mexico City este urmat de Bangkok, Thailanda (61%), Jakarta, Indonezia (58%), Chongqing, China (52%) și surpriză-surpriză, București (50%).

Capitala României a devansat Moscova ca cel mai aglomerat oraș din Europa, top 5 fiind completat de St. Petersburg (41%), Londra (40%) și Marsilia (40%). Și Bucureștiul a avut o creștere de 7% față de 2016. 7% creștere a aglomerației pe an într-un oraș deja ultra congestionat este un motiv de panică. Bucureștenii petrec pe an aproape 9 zile în mașină stând degeaba. Imaginați-vă luând concediu 9 zile și petrecându-l în mașină. Problema este că la orele de vârf, acești indici sunt între 90 și 98%, îngrijorător.

Cele mai aglomerate 5 orașe din America de Nord sunt Mexico City (66%), Los Angeles (45%), San Francisco (39%), Vancouver (39%) și New York (35%).

Imaginile acestui articol ne înfățișează Bucureștiul despre care tocmai am vorbit, iarna după o ninsoare foarte grea și vedeți ce înseamnă asta pentru mașini în episodul de sâmbătă de Super Speed la PRO TV.