Bugatti Chiron Royal Blue vine la Geneva

01_GIMS_2017_Chiron

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Nu a trecut un an de la lansarea lui Bugatti Chiron la Salonul Auto de la Geneva în 2016, că marca franceză a și înregistrat 250 comenzi pentru noul hypercar. Această cifră însumează jumătate din producția totală a Chiron-ului.

Exemplarul pe care îl va aduce Bugatti anul acesta la salonul elvețian este comandat de un client de origine germană care este obsedat de culoarea albastră. Monstrul cu 16 cilindri și patru turbine are o caroserie din fibră de carbon de culoare royal blue, iar interiorul vine în două nuanțe de albastru: deep blue și French Racing Blue, culoarea mașinilor din hexagon în Grand Prix-urile antebelice.

“Bleu Royal” este ultima culoare pusă la dispoziție clienților de către producătorul din Molsheim pentru fibra de carbon alături de negru, gri, turcoaz, albastru, verde și roșu, asta pe lângă posibilitatea de a avea mașina vopsită. Numai trei Chiron-uri în această culoare vor fi produse, iar clientul va putea intra în posesia mașinii sale de 1500 cai putere după încheierea salonului.

Europa rămâne piața nr.1 pentru Bugatti, cu 37% cotă de piață, urmată de America de Nord cu 30% și Orientul Mijlociu cu 26%. Restul planetei trebuie să se mulțumească doar cu 7%. Dacă totuși vă hotărâți să vă achiziționați un Chiron, v-aș recomanda să vă grăbiți. Va dura cam șapte ani ca toate modelele să fie fabricate și livrate, însă până la următorul Salon Auto de la Geneva, este posibil ca toate să fie deja vândute.