Am văzut ieri clipul ăsta cu Van Damme și prima reacție a fost: „dă-l mă în %@#$ @*&”.
Imediat ce s-a terminat, am dat replay și am mai zis odată.
După care l-am văzut din nou și din nou, de fiecare dată căutând trucajele. Inițial, am zis că omul stă pe oglinzi, dar camioanele merg în față și filmul e dat înapoi. Apoi am zis că ok, camioanele merg în spate și au capul tractor sudat de remorci, dar că Van Damme nu stă pe oglinzi, ci e pus acolo în post producție.
Sunt convins că mulți dintre voi ați spus aceleași lucruri, nu neapărat în aceeași ordine.
Ei bine, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar a fost pe bune. Un pic de research mai târziu am aflat că Volvo lucrează demult la sistemul Dynamic Steering și că avantajele majore sunt următoarele:
1. la viteze mici, un motoraș electric atașat pe coloana de direcție ușurează foarte mult efortul pe care îl face șoferul să rotească volanul;
2. pe drumuri denivelate, sistemul compensează pentru șocurile pe care le primesc roțile de la suprafața de rulare, păstrând direcția stabilă pe orientarea pe care o dă șoferul
3. la viteze mari Dynamic Steering mărește stabilitatea direcțională, compensează pentru vânt lateral și chiar și pentru rularea pe denivelări
4. foarte important pentru scepticii care au văzut spotul cu Van Damme – la mersul înapoi, după ce șoferul eliberează volanul, sistemul aduce roțile în poziția inițială și le menține stabile.
Spotul nu e vrăjeală. E doar o vrăjitorie inginerească.
Alte explicații aici și aici. O altă cascadorie tot Volvo Dynamic Steering, dar cu un hamster de data asta, aici și aici.