Cumpără-ți viitorul Volkswagen de la mall

Touareg

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Volkswagen inaugurează primul concept store auto din România. La parterul mall-ului Plaza România din București, vizitatorii centrului comercial vor avea parte de o experiență interactivă în noul magazin cu o suprafață de 115 metri pătrați. Expus este noul Volkswagen Touareg, iar clienții au acces la o zonă digitală, zone de accesorii sau de realitate virtuală.

„Volkswagen concept store este răspunsul nostru la schimbările ireversibile din industria auto, dar și de mentalitate a clienților. Am ales să aducem experiența Volkswagen mai aproape de iubitorii mărcii într-un format nou, care completează locațiile tradiționale și deschide drumul spre o audiență extinsă”, declară Bogdan Florea, Brand Manager Volkswagen.

Acesta este al treilea concept store auto după cele din Birmingham și Varșovia.

„Suntem onorați să fim primul mall din România care are în incintă un Concept Store Volkswagen. Această deschidere confirmă intenția Anchor Group de a oferi clienților noștri cel mai bun mix de branduri, precum și faptul că o astfel de inovație reprezintă o prioritate pentru noi”, a declarat Affan Yildirim, General Manager and Board Member of Anchor Group și Board Member of MallDova.

Spațiul magazinului a fost amenajat în așa fel încât să simplifice la maximum procesul de cumpărare al unei masini marca VW. Echipa de designeri a reușit să creeze o amenajare unică de lifestyle, unde clienții pot intra în universul brandului german. Aici clienții vor putea să se documenteze, să testeze, să primească oferte inițiale și chiar să comande noi modele de mașini, piese de schimb, accesorii sau echipamente promoționale oficiale. Vii la mall, pleci cu o mașină nouă.