„Cursa vieții mele”, povestea legendei Marin Dumitrescu

P90171819_highRes_marin-dumistrescu-af

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Un documentar unic în România, „Cursa vieţii mele”, urmăreşte cariera uneia din cele mai legendare figuri ale motorsportului românesc, Marin Dumitrescu. Anult trecut, pelicula a putut fi admirată pe marile ecrane. Din 2017, filmul poate fi achiziţionat pe DVD.

Proiectul aduce în prim plan povestea unei vieţi dedicate în totalitate sportului cu motor pe un parcurs de peste 50 de ani. Marin Dumitrescu este una dintre cele mai marifiguri ale motorsportului românesc, multiplu campion naţional al României cu peste 30 de titluri de campion de raliu, viteză în coastă şi circuit, cu modele Jeep, BMW, FIAT sau Dacia. După ce a lăsat volanul pe mânile piloților mai tineri,  Nea Marin a continunat pregătind echipe şi automobile pentru competiţii şi formând campioni de motorsport. „Cursa vieţii mele” este definit de mărturisirile pline de umor ale lui Marin Dumitrescu şi se remarcă printr-o serie de imagini de arhivă foarte valoroase, multe uitate de publicul românesc.

Alţi trei reprezentanţi ai motorsportului românesc sunt prezentaţi în povestea marelui campion, ale căror destine au fost influenţate în mod direct de acţiunile lui Marin Dumitrescu. Claudiu David, BMW International Senior Driver Trainer, povesteşte cum a adormit în garajul familiei Dumitrescu reparându-şi masina de curse, Stefan Vasile, triplu campion naţional de raliuri, descrie cum a învăţat să piloteze avandu-l in dreapta pe Nea Marin, iar Titi Aur, probabil cel mai titrat pilot român din toate timpurile, redă exemplar admiraţia pentru Marin Dumitrescu şi ce a însemnat să aibă un astfel de model în viaţă.

“A fost un moment foarte emoţionant să asistăm la reîntâlnirea lui Marin Dumitrescu şi BMW 328 la Muzeul BMW, cu siguranţă unul din cele mai speciale din cariera mea. Este o mare bucurie să văd această poveste împărtăşită acum în documentar şi să ştiu că acum oricine o poate descoperi”, explică Alex Şeremet, Corporate Communication Manager, BMW Group România.

Documentarul poate fi achiziţionat din Librăriile Cărtureşti şi de la Academia Titi Aur. Suplimentar, poate fi comandat on-line de pe www.carturesti.ro sau www.bmwblog.ro/shop. Preţul de vânzare recomandat este de 60 lei.

Pe 19 ianuarie 2017, Marin Dumitrescu a împlinit 98 de ani şi continuă să fie inspiraţie şi model pentru pasionaţii de motorsport de toate vârstele. La mulți ani, Nea Marin și multă sănătate!