Eheee… Corsa. Primul test cu generația 2014

005NewCorsa

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Fără doar și poate Corsa este una dintre cele mai importante lansari auto pentru România la sfârșitul acestui an. De fapt, cea mai importantă lansare Opel pentru anul 2015 pentru că deși prețurile vor fi comunicate oficial în luna decembrie, mașina sosește în showroom-uri în luna ianuarie. Urmează o luptă crâncenă în segment pentru că cele mai bine vândute mașini de aici în 2014 au fost îmbunătățite. Fiesta are facelift, la fel și Polo, apare noua Fabia dar vine și noul Hyundai i20. Toate acestea plus noua Corsa vor încerca să zdruncine supremația lui Captur și să fure mai mult și de la vânzările bunicele ale lui Clio.

Nu voi zăbovi foarte mult asupra părții de prezentare a noii Corsa. Deja am mai scris despre ea când a fost prezentată în premieră. Iată care sunt impresiile mele după primul test din Germania, iar joi 30 octombrie, doar pe TVR1 în „Mașini, Teste și Verdicte” de la 23:50 vedeți primul material video românesc cu mașina.

Noua Corsa este o evoluție a generației care încă se mai vinde câteva luni pe piața noastră.

Este însă o evoluție a designului exterior cu un interior complet nou și o parte tehnică rafinată la un nivel care o duce aproape de Astra din punct de vedere al comportamentului la drum. Opel susține că dimensiunea modelului D este ideală pentru o mașină de clasă mică astfel că lungimea de patru metri a acestui model a fost crescută cu doar doi milimetri pentru a cincea generație. Asta înseamnă că la interior avem la noul model același spațiu disponibil.

Asta nu este neapărat o vestea proastă pentru că dacă setezi scaunul șoferului pentru un șofer cu o înălțime de 1.82 metri tot mai rămâne în spate loc pentru o statură similară. Genunchii nu ating spătarul scaunului iar capul nu atinge plafonul. Portbagajul rămâne identic cu cel al fostului model – 285 de litri disponibili în standard pentru modelul în cinci uși.

Gata cu comparațiile atunci când ajungem în partea din față. Scaunele sunt complet noi și sunt mai bune ca niciodată. Sunt aproape la fel de confortabile ca scaunele noastre din Insignia – mașina oficială #giurgeasibratu. Este foarte frumos să descoperi scaune foarte confortabile la o mașină de clasă mică și deci accesibilă ca preț. Bordul a fost redesenat complet și Opel spune că acesta este acum „cel mai bun interior din segment”. Având în vedere cum arată, trebuie să le dau dreptate. Designul modern și simplist ascunde o ergonomie exemplară. Desigur, noi am testat versiuni de top echipate cu noul sistem de infotainment IntelliLink care folosește funcția MirrorLink ce te ajută să vizualizezi și să controlezi anumite aplicații de pe smarphone direct de pe touchscreenul sistemului. Diagonala acestuia este de 7 inch, răspunde rapid la comenzi și față de sistemul de pe Insignia este extrem de ușor de utilizat.

Grafica este de-asemenea mai bună decât la sistemul de pe Insignia.

Bordul este acoperit în partea lui superioară de un plastic moale și relativ plăcut la atingere dar problemele apar atunci când atingi partea superioară a portierelor față-spate. Plasticul tare cu o suprafață nu foarte plăcută a fost păstrat de la fostul model după cum demonstrăm aici. Este păcat că nu s-a acordat mai multă atenție în această zonă pentru că ceva mai jos pe uși, în dreptul brațelor au folosit acum un material foarte moale și plăcut, ca la Insignia. Deasupra inserției principale din bord se va putea opta pentru o altă inserție ce va fi oferită în cinci nuanțe diferite. Instrumentarul de bord arată bine și este acum completat de un display monocrom amplasat între ceasuri. El afișează diverse setări și computerul de bord. Deși înțeleg noțiunea de globalizare sau cea de reducere de costuri eu unul aș fi renunțat la anumite comenzi care sunt încă o moștenire a alianței cu Daewoo. De exemplu comutatoarele de ștergătoare și cele de semnalizare… Atenție însă, este doar o idee pur subiectivă, cred că e momentul ca Opel să se exprime de unul singur din nou.

Marea noutate tehnică este un motor de un litru oferit fie cu 90 fie cu 125 CP.

Este cuplat unei transmisii manuale cu șase rapoarte, complet nouă. Evident, am testat versiunea de top de 125 CP și 170 Nm. Pentru o Corsa cu o masă proprie de apaorpe 1.200 kg, motorul acesta este perfect cu mențiunea că suferă de aceleași probleme ale tuturor modelelor similare echipate cu motor de un litru și cutie manuală. Deși cutia manuală are o timonerie exemplară – un alt lucru care ne lipsea în Opelurile ultimilor ani, este etajată scurt și trebuie să schimbi treptele non stop. Iar la regimul de rulare pe autostradă esti deja la o turație destul de mare la 130 km/h. Evident, consumul nu este cel declarat, este cu mult peste acesta. Eu am reușit în 230 de kilometri o medie de 7.5 litri de benzină pentru 100 km parcurși. Consider că este o valoare bună deoarece nu am menajat mașina în mod economic. Media este însă declarată la 4.9 – nu cred că se poate obține.

Din cauza cutiei etajate scurt îți vei dori imediat o automată dar ea nu este momentan oferită. Există o opțiune de automată în șase trepte dar este oferită doar pe motorul de 1.4 litri, aspirat, cu 90 CP. Inexplicabilă decizie. Foarte ciudată. Din fericire însă, Corsa E devine o mașină de clasă mică care se comportă foarte bine în mâinile șoferului. Direcția asistată electric este complet nouă și este reușită. Este precisă și foarte directă și nu mai transmite șoferului orice denivelare ca la fostul model. Și nici nu se mai simte atât de artificială. Există și un mod „City” care înmoaie volanul (ca la Fiat) dar sincer e un moft.

Direcția este foarte ușor de manevrat chiar și fără opțiunea asta activată.

Opel susține că toate componentele suspensiei au fost modificate pentru mărirea confortului și a stabilității la viteze mari. După ce am condus mașina cel mai simplu este să vă explic așa: încă actuala Corsa D se mișca precum o mașină franțuzească sau una asiatică mai ales pentru că avea ruliu destul de simțitor și suspensia era zgomotoasă pe denivelări. Acum, la modelul E, pot compara Corsa, ca ținută de drum cu Polo și Fiesta. Adică, în sfârșit, Opel duce Corsa acolo unde era undeva – la fel de bună ca rivalii săi nemți.

Desigur, competiția va fi acerbă pentru că dacă nu va fi la fel de accesibilă precum Clio sau noul i20 să spunem, noua Corsa are șanse să nu fie aleasă atât de mult în fața competitorilor germani. În același timp, putem privi lucrurile și altfel. Pentru că este mai rafinată ca niciodată, stă mai bine pe drum, este mai manevrabilă și mai confortabilă în același timp și pentru că probabil va fi ceva mai accesibilă decât Polo, noua Corsa poate atrage mai mulți clienți de flote. Personal cred că la sfârșitul lui 2015 vom vedea o luptă acerbă în cifrele unităților vândute de Skoda și Opel cu noile Fabia și Corsa. Și dacă acum Corsa poate emite greu pretenții la podiumul clasei s-ar putea ca designul său ce a evoluat spectaculos în unele zone ale caroseriei și interiorul foarte bun plus confortul dus la un alt nivel să o propulseze cu succes în top trei.

Ideea este că după un test cu a cincea generație de Corsa, poți să începi să te gândești de două ori dacă nu mai bine îți cumperi totuși un Opel în clasa mică. Asta chiar și dacă ai pornit la drum cu gând de Fiesta sau Polo.