Facelift făcut așa cum trebuie pentru Skoda Enyaq

Alimentăm cu carburanți de performanță și energie de la partenerii noștri OMV.

Alimentăm numai de la partenerii noștri OMV.

Škoda a venit cu un facelift pentru vârful de gamă din plaja de electrice ale producătorului.

Enyaq fost revizuit pentru a se încadra în noul limbaj de design, numit Modern Solid, care se distinge printr-o parte frontală nouă cu grilă iluminată și faruri duble. O parte importantă, pe lângă design, la această schimbare la față, este îmbunătățirea coeficientului aerodinamic – 0.245 pentru Enyaq și 0.225 pentru Enyaq Coupe.

Schimbări apar și la trenul de rulare, Enyaq primind trei motorizări diferite și două variante de baterii:
 
• Enyaq 60: baterie de 59 kWh, tracțiune spate, 204 CP și autonomie maximă de 437 km (sau 446 pentru Coupe)
• Enyaq 85: baterie de 77 kWh, tracțiune spate, 286 CP și autonomie maximă de 586 de kilometri (sau 596 pentru Coupe)
• Enyaq 85X: baterie de 77 kWh, tracțiune integrală (un motor pe puntea spate și unul pe puntea față), 286 CP și autonomie maximă de 549 km (sau 558 pentru Coupe)
 
Puterea de încărcare diferă în funcție de varianta de echipare pe care o alegi – Enyaq 60 se încarcă maxim DC cu 135 kW, Enyaq 85 cu 165 kW și Enyaq 85X cu 175 kW.
 
Interiorul este simplu, așa cum am văzut la Skoda în ultima vreme, cu un infotainment cu ecran de 13 inchi și instrumentar de bord digital de 5 inchi, cu Head-up Display disponibil opțional.
 
Prețurile pentru Enyaq revizuit o să pornească de la aproximativ 44.000 de euro.
Imagini: Skoda
Linkuri: 
  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici