Formula Easter – „Avem (sau aveam) Formula 1 acasă”

Formula Easter Reșița

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Mai avem puțin de așteptat până se termină oficial pauza de vară din actualul sezon din Formula 1, așa că haideți să aruncăm o privire pe un sport ceva mai puțin cunoscut, dar care este cel puțin la fel de interesant.

Formula Easter se numește, și nu, nu are legătură cu sărbătoarea creștină. Numele de Easter vine, de fapt, de la Est, pentru că la acest sport luau parte piloți și echipe din blocul comunist, în anii ’70 și ’80, făcând parte din seria „Cupa Păcii și a Prieteniei”.

Pentru că relațiile dintre țările care participau la Formula Easter și celelalte țări implicate în sporturile cu motor erau destul de tensionate, FIA nu a aprobat niciodată apariția acestui sport în mod oficial, dar îi recunoștea existența.

În plus, monoposturile care participau în cadrul acestor întreceri trebuiau construite folosind piese și materiale aflate la îndemâna locuitorilor din țările comuniste, așa că nu e de mirare că cel mai popular propulsor era motorul de pe Lada 21011, care dezvolta de fabrică 70-75 de cai-putere, însă care putea fi modificat destul de facil până la fulminanta putere de 110 cai-putere.

Fiind o țară comunistă, și România a participat în cadrul Formulei Easter, atât ca și țară gazdă, dar și cu piloți.

În total, cinci curse de Formula Easter au fost ținute pe teritoriul țării noastre, patru la Reșița și una la Galați. Ce-i drept, Galați nu sună la fel de prestigios ca Monaco, dar dacă stai să te gândești, se găsesc lucruri în comun între cele două. Până la urmă, ambele au faleză și port.

Un pilot român care a participat la aceste curse este Gheorghe Cioacă, care își amintește că monopostul său folosea un motor Dacia de 1,4 litri, o cutie de viteze Dacia în 5 trepte și amortizoare, ați ghicit, Dacia.

Un alt pilot român de care am aflat în timp ce mă documentam pentru acest articol este Laurențiu Moldovan. Câștigător al titlului de Maestru al Sportului, „Lențiu” a avut o carieră în sporturile cu motor de 40 de ani fără o zi. El a fost primul român care a construit un monopost Formula Easter, fabricat de acesta împreună cu câțiva prieteni. Din nefericire, Laurențiu Moldovan a decedat la vârsta de 75 de ani, la volanul unei mașini de curse, în urma primului său accident din cei 40 de ani.

Formula 1 este astăzi o afacere în toată regula, iar talentul piloților este adesea umbrit de anumite interese și politici ale echipelor sau sponsorilor. Formula Easter, pe de altă parte, nu era altceva decât dorința pură a unor oameni ușor nebuni de a fi cât se poate de rapizi, folosind doar ce au la îndemână. Fără bugete de sute de milioane de Euro, fără mecanici super-antrenați, fără susținerea unei întregi armate de oameni.

E destul de greu să găsești astăzi informații sau poze legate de acest sport, așa că este posibil ca, în câțiva ani, acesta să fie dat uitării de tot. Un final destul de trist pentru niște povești atât de interesante, dacă mă întrebați pe mine.

  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici