GALERIE FOTO: masina pentru fotbalistii vedeta ai verii 2019

P90318610_highRes

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

BMW a prezentat la Pebble Beach noul BMW Z4 M40i, dar detaliile au fost oarecum modeste cu privire la dimensiuni și restul gamei.

Până astăzi, deoarece producătorul este pregătit de lansarea de la Salonul Auto de la Paris și ne-a oferit toate informațiile necesare.

Noul Z4 a devenit o mașină mult mai matură, crescând în dimensiuni pe toate planurile. Acesta măstoară acum 4,324 millimetri lungime, 1,864 millimetri lățime și 1,304 millimetri înălțime. Cu toate acestea, ampatamentul a fost micșorat cu 26 milimetri pentru a spori agilitatea, același rezultat îl are lățirea ecartamentelor față-spate. Distribuția egală a masei între cele două punți asigură un dinamism la cote înalte pentru acest roadster.

Despre design am mai vorbit în articolul cu M40i. Părerea mea este că acesta este cel mai frumos BMW modern, asta pe lângă faptul că proporțiile sunt aproape perfect dimensionate. Grila merită o atenție deosebită, la fel și farurile cu LED (sau Adaptive LED opționale). Plafonul este acum textil, nu rigid ca la modelul pe care îl înlocuiește, și poate fi comandat în culoarea neagră sau cea a antracitului cu accente argintii. Acesta se poate plia în 10 secunde, la viteze de până la 50 km/h. Indiferent de poziția acoperișului escamotabil, volumul portbagajului măsoară 281 litri, cu 50% mai mult ca Z4 E89.

Interiorul este proiectat în jurul șoferului, emanând sportivitate pură, dar și pachetul tehnologic este unul de top. Motorizarea de bază primește în standard tapițerie textilă, cea intermediară primește piele Vernasca, iar M40i te răsfață cu Alcantara. Hai să vedem și motorizările dacă tot suntem la acest capitol.

  • sDrive20i – 2.0 turbo l4, 197 CP, 320 Nm, 0-100 km/h în 6.6 s,  6.1 – 6.0 l/100 km (cod motor B48)
  • sDrive30i – 2.0 turbo l4, 258 CP, 400 Nm, 0-100 km/h în 5.4 s,  6.1 – 6.0 l/100 km (cod motor B48)
  • M40i – 3.0 turbo l6, 258 CP, 400 Nm, 0-100 km/h în 4.6 s,  7.4 – 7.1 l/100 km (cod motor B58)

Șasiul a fost gândit cu manevrabilitate și agilitate în minte, iar noua suspensie creată de la zero dovedește acest lucru. Mai mult, pe lista echipamentelor standard se regăsește o direcție variabilă sport ce ajustează atât tăria cât și unghiul de bracaj în funcție de viteză.

20i și 30i vin în standard cu jante de 17″, iar M40i dispune de unele de 18″. Evident, pe fiecare model pot fi alese altele cu dimensiuni superioare. În funcție de model și de echipare, Z4 poate avea la bord un arsenal de sisteme de asistență ale șoferului, precum Collision Warning, Pedestrian Warning cu funcție City Braking, Lane Departure Warning ce vin ca echipament standard sau Active Cruise Control with Stop & Go, Lane Change Warning System, Rear Collision Prevention, Cross-Traffic Alert, Collision Warning, Pedestrian Warning, Speed Limit Info, No Passing Info și BMW Head-Up Display.

Pe parte de parcare avem Parking Assistant ce include Active Park Distance Control și cameră de marșarier. Acesta poate parca singur pentru tine, selectând automat ambele trepte și rotind volanul. Mai există și Reversing Assistant ce poate ține minte ultimii 50 metri parcurși în față și repeta traseul în marșarier.

Poate cel mai impresionat aspect al noului Z4 este noul sistem de infotainment opțional BMW Operating System 7.0 cu BMW Live Cockpit Professional și asistentul personal BMW Intelligent Personal Assistant.