Genesis G70 este rivalul coreean al Seriei 3

Genesis-G70-13

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Marca premium a coreenilor de la Hyundai este foarte bine văzută peste ocean, Genesis fiind în mereu situată în primele trei locuri în diferite studii de fiabilitate sau de satisfacție a clienților.

Mizând pe acest succes, marca de lux va ataca segmentul mediu cu noul G70, o berlină sportivă cu un design agresiv.

Să încpem cu motorizările. Baza va fi un 2.0 turbo cu injecție directă ce va dezvolta 256 cai putere și 353 Nm. Fanii diesel vor avea ocazia să comande motorul 2.2 turbo diesel ce pune la bătaie 200 cai putere și 441 Nm.

După cum puteți vedea, gama de propulsoare o imită pe cea a Kiei Stinger. Asta înseamnă că oferta va fi completată de un V6 biturbo ce produce 375 cai putere și 510 Nm. Acest model se va numi G70 sport și va reuși un sprint până la 100 km/h în 4.7 secunde în configurația cu tracțiune integrală. Toată gama va avea, la bază, puntea spate motoare.

Noul model va avea dimensiuni de 4.685 x 1.850 x 1.400 mm cu un ampatament de 2.835 mm. Ca și termen de comparație, acestea sunt cifre aproape identice cu cele afișate de Audi A4.

Fiind un model de ultimă generație, la bordul lui G70 putem regăsi sisteme de siguranță activă precum Forward Collision-Avoidance Assist, Highway Driving Assist, Blind Sport Collision Warning și Driver Awareness Warning.
10 nuanțe de vopsea vor fi disponibile la lansare, anume Platinum Silver, Carbon Metal, Marble White, Titanium Black, Racing Gray, Graceful Gray, Lapis Blue, Royal Blue, Blazing Red și Umber Brown.

Înainte să săriți și să spuneți că designul copiază marca X sau Y, țineți minte cine este șeful de design Genesis. Este vorba despre belgianul Luc Donckerwolke, fostul designer șef Skoda, Audi, Lamborghini și Bentley.
Interiorul berlinei premium primește în standard un sistem de infotainment cu touchscreen de 8”, compatibil MirrorLink, Apple CarPlay și Android Auto. Opțional va fi disponibil și un sistem audio de la Lexicon cu 15 difuzoare și sunet surround. Alte detalii de lux sunt mânerele de uși din aluminiu, pielea matlasată pe fețele de uși, carcasele difuzoarelor din metel și materiale plăcute la atingere.

Nu se știe încă dacă Genesis G70 va ajunge în Europa, însă noi nu am avea nimic împotrivă, dimpotrivă.