După ce mai multe fotografii au „scăpat” pe Internet, Audi s-a decis să ne facă duminica mai frumoasă și să prezinte kitul de presă al conceptului pe care îl va prezenta la Detroit peste doar câteva zile. Acesta se numește Allroad Shooting Brake și având în vedere că are un interior identic cu cel prezentat pentru noul TT la CES 2014 de la Las Vegas, suntem îndreptățiți să considerăm că liniile exteriorului acestui concept vor fi recunoscute pe noul coupe compact ce va fi dezvăluit în doar câteva luni.
În același timp s-ar putea ca noul TT să aibă și o versiune Shooting Brake (pentru fostul model a fost prezentat un concept care nu a ajuns în serie totuși) iar aceasta va arăta precum acest concept. Referitor strict la acesta el este lung de 4.2 metri, lat de 1.85 metri și înalt de 1.41 metri. Ampatamentul are 2.51 metri iar masa proprie a mașinii este anunțată la 1.6 tone. Audi anunță că această greutate foarte mică a fost obținută prin construcția caroseriei din aluminiu și carbon ranforsat cu plastic – CFRP.
După cum spuneam, interiorul este identic cu cel prezentat pentru noul Audi TT aici.
Partea tehnică este foarte spectaculoasă. Foarte. La baza ei stă un doi litri benzină, TFSI, în patru cilindri. El produce 292 CP și 380 Nm. Mai departe, cutiei e-S-tronic (DSG cu șase trepte) i-a fost integrat un motor electric de 54 CP și 270 Nm. Mai mult, mai există un motor electric amplasat pe puntea spate. El va propulsa puntea spate când va fi nevoie de tracțiune integrală și are 155 CP și 270 Nm.
Puterea totală a conceptului este 408 CP și 650 Nm. Asta înseamnă 0-100 în 4.6 secunde și viteză maximă de 250 km/h limitată electronic. Datorită configurației hibride conceptul Audi poate rula în mai multe moduri. În mod electric, motorul de pe puntea spate poate propulsa mașina doar el aproximativ 50 km cu o viteză maximă de 130 km/h. În mod hibrid, motoarele electrice și cel pe benzină „lucrează împreună în diverse moduri” deși motorul pe benzină lucrează mai mareu ca range-extender pentru baterii și deci pentru a alimenta indirect motorul de pe puntea spate.
Cine are nevoie de un range-extender de 300 CP, veți spune. Ei bine, în modul Sport, toate motoarele împing acest concept care tot în acest mod oferă și tracțiune integrală. Dacă vă interesează cu adevărat, consumul mediu pentru rularea în mod hibrid este de 1.9 litri de benzină pentru 100 km parcurși. Autonomie… 820 km.