Hai că a sosit cel mai controversat moment al anului. BMW tocmai a prezentat oficial noua Seria 4 Coupe, noul său coupe de clasă medie. Este bazat ca și până acum pe cea mai nouă generație de Seria 3 însă partea tehnică a acestuia a fost modificată serios în puncte cheie pentru ca mașina să fie simțitor mai dinamică și mai interesantă de condus.
Până să ajungem la partea tehnică trebuie să vă spun că BMW Seria 4 nu este un model de volum foarte mare pentru BMW astfel că și-au permis experimentul grilei față, fără dar și poate elementul care va naște cele mai multe controverse în ceea ce privește mașina asta.
Ca să vă faceți o idee, BMW a vândut în Europa în 2018 aproxiamtiv 53.000 de Seria 4 și în SUA, în același an – vreo 31.000 de unități. În 2019, vânzările au luat-o la vale, s-au comercializat aproape 19.000 în SUA și aproape 34.000 în Europa. În același timp, ca să aveți termen de comparație, pe continentul nostru, Seria 3 s-a vândut în 2018 de două ori mai bine decât Seria 4 și de trei ori mai bine în 2019.
Lung de 4,768 millimetrii, noul Seria 4 este cu 128 mm mai lung decât predecesorul său iar ca lățime a crescut cu 27 mm la 1,852 mm; ampatamentul a crescut cu 41 mm la 2.851 mm și BMW spune că noua Seria 4 are cel mai lung ampatament din segmentul său. Înălțimea a crescut cu 6 mm față de fostul model. Mai mult au crescut ecartamentele +28 mm în față și +18 mm în spate. Atenție, foarte important, față de actualul Seria 3, pentru dinamizare, acest Seria 4 este cu 57 mm mai scund și are astfel un centru de greutate mai jos cu 21 mm iar ecartamentul spate este mai lat cu 23 mm.
Acum, să vorbim puțin despre design. În ultima perioadă ne obișnuisem cu grile mari „kidney grille” de la BMW, vezi Seria 7, vezi X7, vezi chiar și BMW Seria 5 facelift proaspăt prezentat cu o grilă mărită însă întotdeauna aceste grile au crescut în toate direcțiile și pur și simplu suntem obișnuiți cu ele. Dar suntem obișnuiți pentru că orientarea lor este pe orizontală… că așa sunt BMW-urile în față, nu!?
Acum, Seria 4 vine cu un Kidney Grille crescut pe verticală și de aici șocul mondial. Atenție însă, nu trebuie să fii expert în mașini clasice pentru a-ți aminti că BMW folosea o astfel de grilă pe primele sale mașini sport. Mai precis, amintiți-vă de celebrul 328. Da, acea bestie a vremurilor sale, produs între 1936 și 1940 cu motor de doi litri și 80 CP… În 1938, mașina sport BMW de atunci câștiga clasa lui la celebra Mille Miglia din Italia iar în 1940 Mille Miglia Touring Coupe cu grila sa… uriașă dacă ne uităm cu atenție… câștiga Mille Miglia cu o viteză medie de… 166.7 km/h!!! Mai mult, în 2004, BMW 328 Mille Miglia Touring Coupe a fost prima mașină care a câștigat cursa încă o dată, în zilele noastre. Adică în 2004.
Oricum, nu putem spune că suntem șocați complet de grila mașinii deoarece acest Seria 4 Coupe a fost previzionat de un concept lansat anul trecut și numit chiar așa – Concept 4. Foarte mare parte din acesta a fost păstrat pentru modelul de serie pe care îl vedem acum în primele imagini dar diferența vine în mod clar de la faruri. Farurile de serie sunt simțitor mai mari decât cele de ale conceptului, din considerente tehnice. Poate de aceea, în realitate, Seria 4 nu va arăta chiar atât de bine cum arăta acest concept. Mai mult, Seria 4 Coupe cu pachet M, mașina albastră din imaginile de aici, este echipată cu pachetul opțional M Sport și după cum puteți vedea, spoilerul față arată aproape identic cu cel al conceptului… dacă privim mașina albă din imagini… aici grila este mult mai ciudată și așa va arăta o versiune standard, fără stilizare M Sport… ce nu pricep eu… ce caută benzile alea led orizontale în spoilerul versiunii normale!? Nu avem suficient LED în faruri!?
Apropo de farer, BMW anunță standard full-LED pentru Seria 4 și disponibilitate opțională pentru BMW Laserlight care la peste 60 km/h vor putea lumina cu până la 550 metri în fața mașinii! Mergem mai departe și privind mașina din lateral observăm asemănări de design cu Seria 8 Coupe, mai ales în linia plafonului și în zona aripilor, puternic evazate… Ajungem în spate unde trebuie să recunoaștem, este posibil să ne uităm în premieră la cel mai frumos coupe de clasă medie lansat vreodată în segment. cel puțin din pirmele imagini este clar că aici BMW a păstrat mult în serie de la Concept 4 la Seria 4 Coupe și forma stopurilor și mai ales a întregii linii a portbagajului formează un ansamblu pur și simplu superb. Foarte important, mașina arată aerodinamică și este… coeficientul aerodinamic cel mai mic al noii game Seria 4 Coupe este anunțat la o valoare de 0.25… în spatele aerodinamicii acesteia, în spatele capacului superb al portbagajului stă un volum mai mare cu 30 de litri față de modelul precedent – 440 litri sunt acum disponibili pentru bagaje.
La interior avem practic un copy/ paste de la Seria 3 și de fapt de la celelalte modele compacte, SUV-uri X5 și X6, Z4 sau Seria 8 actuale… există mici diferente de stilizare, este drept, zona centrală este ușor orientată spre șofer dar în principiu nu avem nimic special la bordul noii Seria 4. Nimic special față de ce știam de la modelele deja existente în gamă și care folosesc display-urile de bord, de infotainment sau zonele de comenzi climatizare sau zona tunelului median cu selectorul cutiei… sau, de fapt, nu e chiar așa dar pentru asta trebuie să…
… trecem la partea tehnică unde Seria 4 marchează o premieră pentru mașinile de clasă medie BMW. Este primul model care va fi oferit din standard exclusiv cu o transmisie automată cu opt rapoarte, deja super-celebra ZF setată special de BMW. Deci nu vom mai vedea schimbător de manuală în Seria 4 Coupe 2020.
Imediat după lansare, Seria 4 Coupe va fi disponibil cu două motoare pe benzină turbo, pe benzină și un diesel, toate de doi litri, toate în patru cilindri. În 2021, două motoare cu șase cilindri în linie vor fi adăugate în gamă. Toate motoarele vor fi disponibile și ca xDrive și BMW anunță o funcție specială opțională pentru cutia automată – numită Sprint. Aceasta a fost gândită pentru a maximiza performanța dinamică a mașinii la accelerații bruște gen în depășiri. Pentru a activa funcția Sprint, va trebui să apeși padela stângă mai mult de o secundă și astfel cutia va sări în cea mai joasă treaptă posibilă în funcție de viteză iar motorul va trece în modul SPORT – pe instrumentarul de bord digital va apărea modul acesta și va clipi cuvântul SPRINT. Pe versiunile M Performance va fi disponibil standard acest mod dar pe celelalte se va putea comanda ca parte a pachetului M Sport Pro.
Motoarele diesel și benzina în șase cilindri sunt mild hybrid cu tehnologie cu sistem electric cu 48 de volți.
Benzina 420i va avea 184 CP și 300 Nm și va face 0-100 în 7.5 secunde. Benzina 430i va avea 258 CP și 400 Nm și va face 0-100 în 5.8 secunde; la început este anunțat ca xDrive doar 420d ce va oferi 190 CP și 400 Nm și va avea în premieră turbo two-stage prin tehnologia BMW TwinPower; va fi mai rapid cu propulsie 7.1 secunde de la 0 la 100 km/h față de 7.4 cât va face xDrive 420d dacă este să ne luăm după primele date tehnice; din martie 2021 va fi oferit 430d xDrive Coupe cu biturbo și 286 CP plus… atenție… 650 Nm! 0-100 în 5.2 secunde! Dacă vrei mai mult, tot în martie 2021 va fi oferit M440d xDrive cu 340 CP și 700 Nm! 0-100 în… 4.7 secunde! Vârful de gamă va fi însă M440i xDrive Coupe cu 374 CP și 500 Nm, benzina biturbo în șase cilindri în linie ce va reuși 0-100 în doar 4.5 secunde.
Ca suspensii, tren de rulare, BMW anunță disponibilitate opțională pentru M Sport suspension, Adaptive M suspension cu direcție sport variabilă, M Sport brakes și M Sport differential. În standard mașina va fi echipată cu jante pe 17 dar în funcție de versiune și dorințe se va putea crește până la jante cu diametrul de 20 de inch. Etrierii de la frânele M Sport vor putea fi comandați în albastru sau roșu și BMW anunță o distribuție ideală a maselor pe punți: 50:50 față:spate. Abia aștept să testez asta, sincer. Manevrabilitatea promisă de toate bunătățile astea.
Ca sisteme de asistență șofer, foarte important este de menționat că Seria 4 Coupe va avea în standard Front collision warning, Speed Limit Info și Lane Departure Warning. Ca delicii tehnice BMW anunță sistemele de asistență opționale disponibile opțional și pe Seria 5 facelift precum și un head-up display cu o suprafață de afișare mai mare cu 70% dar și celebra vizualizare 3D a mașinii și împrejurimilor acesteia – prin display-ul central. La fel ca la Seria 5 facelift, Seria 4 Coupe 2020 va putea fi echipat cu Reversing Assistant și Drive Recorder – pentru a înregistra segmente scurte de video pe care apoi să le descarci în aplicația din telefon și apoi să le uploadezi pe Insta. Sau unde vrei tu. Asta am să fac și eu când sosește mașina în România în toamna acestui an!