Oficial: BMW Seria 6 facelift 2020

P90389866_highRes

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

BMW anunță că până acum, din această nouă generație de Seria 6, mai precis – Seria 6 Gran Turismo, s-au vândut peste 50.000 de unități, în toată lumea. Asta înseamnă cam 15.000 unități anual ceea ce reprezintă cam cât se vinde lunar X5 în toată Lumea. Doar în Europa în 2019 s-au vândut aproape 45.000 X5 – ca să vă faceți o idee despre ce reprezintă „Seria 6” pentru marcă.

BMW Seria 6 GT 2020 sosește pe piață în iulie 2020 și va fi produs în continuare la Dingolfing alături de Seria 7 și Seria 8. Iată datele esențiale ale acestui facelift:

  • facelift înseamnă adoptarea unei fețe noi, similară celei de pe Seria 5 facelift și a celei de pe Seria 7 – minus grila uriașă a acestuia;
  • farurile full-LED cu funcție cornering, BMW Selective Beam cu asistent fază lungă cu tehnologie matrix sunt acum standard;
  • farurile LED Laserlight cu fază lungă ce bate la 650 metri în fața mașinii sunt disponibile opțional;
  • în partea din spate avem stopuri și spoiler redesenate și toate versiunile au acum evacuare finală cu ieșiri trapezoidale;
  • Phytonic Blue metallic, Piedmont Red metallic și Bernina Grey Amber sunt nuanțe noi de caroserie;
  • pentru mașinile cu pachet M Sport se poate comanda Portimao Blue metallic iar ca Individual: Dravite Grey metallic, Tanzanite Blue metallic și Alvit Grey metallic ;
  • de acum este disponibil opțional și pachetul extins BMW Individual lights Shadowline pentru mașinile echipate cu M Sport; pentru acestea, se poate alege între etrieri roșii sau albaștri;
  • BMW 6 Series Gran Turismo are de acum Live Cockpit Professional în standard – instrumentar și infotainment digital, fiecare cu diagonala de 12.3 inch.
  • un volan sport redesenat este și el standard de acum;
  • tot în standard este oferită și tapițeria din piele Dakota; la fel și scaunele față reglabile electric;
  • toate motorizările sunt de acum mild hybrid cu tehnologie cu sistem electric de 48V;
  • două motoare benzină și trei diesel sunt oferite, puterea lor este de la 190 la 340 CP; toate sunt Euro 6d;
  • toate motoarele au standard cutie de viteze în opt rapoarte, automată;
  • xDrive este standard pentru toate motoarele în șase cilindri;
  • suspensia spate pneumatică este standard, pneumatica completă este disponibilă opțional cu amortizoare controlate electronic;
  • Noul sistem Integral Active Steering este disponibil opțional și funcționează chiar și sub 3 km/h mai nou; sistemul de bare stabilizatoare active este și el disponibil opțional;
  • BMW anunță noi funcții semi-autonome pentru Seria 6 facelift 2020: de exemplu, mașina va schimba singură banda pe autostradă;
  • BMW Reversing Assistant este disponibil opțional; sistemul Drive Recorder înregistrează footage până la 40 de secunde  printr-o cameră amplasată în parbriz, în spatele retrovizoarei și poți scoate apoi pe USB acest video pentru a-l posta unde vrei tu; sistem disponibil opțional;
  • un nou sistem de update over-the-air își face și el apariția – Remote Software Upgrade;