Oficial: Lamborghini Veneno Roadster

veneno_roadster_back-2

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Acesta este de astăzi, cel mai exclusivist roadster din Lume. Se numește Veneno Roadster și desigur este un Lamborghini. Va fi produs în doar nouă exemplare începând de anul viitor iar prețul de bază, fără taxe, pentru un exemplar este de 3.3 milioane de euro. Cea mai tristă veste vine din faptul că nu veți putea să mergeți cu el și pe ploaie – nu este echipat cu plafon ci doar cu un rollbar pentru „mai multă stabilitate”. Cum se „scuză” Lamborghini pentru această „problemă” – Veneno Roadster este un „open racing prototype”…

Roadsterul Veneno este echipat cu același motor V12 de 6.5 litri, aspirat, care echipează și versiunea coupe. Motorul are 750 CP și îi permite roadsterului să atungă prima sută de km cu start de pe loc în 2.9 secunde și o viteză maximă de 355 km/h. Da, descoperit pentru că oricum nu există „acoperit” la Veneno Roadster…

Super-roadsterul Lambo are tracțiune integrală și este echipat cu o transmisie secvențială cu cinci moduri de funcționare. Masa proprie a lui Veneno Roadster este de doar 1.490 kg pentru că aproape toată mașina, inclusiv habitaclul sunt construite cu ajutorul fibrei de carbon.

Dacă aveți gânduri curajoase și potență în valoare de vreo patru milioane de euro poate ar trebui să vă grăbiți…