Oficial: Mazda CX-3

2016-Mazda-CX-3-20

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Doamnelor și domnilor, Mazda lovește din nou. Acesta este CX-3 un SUV de clasă mică ce va fi poziționat în gamă sub CX-5-ul pe care noi l-am testat în urmă cu puțin timp.

Pentru că este bazat tehnic pe noua Mazda2, când va sosi în România în 2015, CX-3 va concura direct modele ca Renault Captur, Nissan Juke, Opel Mokka sau Peugeot 2008.

Deși are un ampatament similar celui al noului model de clasă mică ce va sosi și el la vânzare în țara noastră la începutul anului viitor, CX-3 este mai lung, mai lat și mai înalt decât acesta.

CX-3 a fost desenat în spiritul filozofiei de design actuale Mazda – KODO, Soul of Motion astfel că avem un SUV de clasă mică CX-3 cu o parte frontală desenată foarte agresiv, dominată de grila proeminentă ce folosește elemente argintii sau cromate ce se prelungesc din zona siglei în interiorul farurilor.

Lateralele caroseriei sunt dominate de liniile curbe ce se prelungesc pe lateral din desenul aripilor față conturate puternic dar și de linia inferioară a geamurilor care urcă mult către partea din spate.

Pentru a conferi mașinii o linie sportivă posteriorului mașinii, designerii au optat pentru vopsirea în negru lucios a montanților spate pentru a crea impresia unei lunete care acoperă complet lateralele.

Special pentru cei care iubesc mașinile personalizate în mod deosebit, Mazda va oferi mai multe modele de jante cu diametru de 18 inch și design spectaculos dar și o vopsea cu nuanță complet nouă pentru industrie – Ceramic Metallic. Culoarea acestei nuanțe va diferi puțin în funcție de locul din care privești mașina și de felul în care este luminată aceasta.

Mazda promite că șoferul lui CX-3 se va simți foarte bine la volan pentru că interiorul a fost orientat complet ca design și funcționalitate către el. Sistemul de infotainment de nouă generație al mărcii – HMI, Human-machine interface va fi disponibil și el pentru CX-3.

Două motorizări vor fi disponibile pe CX-3 la momentul lansării în Europa și implicit în România. Ambele propulsoare folosesc tehnologia Mazda SKYACTIV. Pe benzină va fi oferit un motor de doi litri cilindree în două trepte de putere iar ca diesel va fi disponibil motorul complet nou de 1.5 litri.

Încă nu știm puterile finale pe care le vor dezvolta aceste două motoare sub capota lui CX-3 dar Mazda ne comunică un fapt foarte important – ele vor fi disponibile și cu o cutie manulă cu șase trepte dar și cu una automată, tot cu șase rapoarte.

Opțional va fi disponibil pentru CX-3 și un sistem de tracțiune integrală complet nou care va putea fi comandat pe orice configurație de motor/ cutie.