Oficial: Mercedes-Maybach Clasa S

14C1171_060

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Când Daimler a anunțat că brandul Maybach va fi închis datorită vânzărilor sub așteptări, mulți oameni s-au panicat. Noi am stat liniștiți pentru că știam că urmează asta.

Ceea ce vedeți aici este viitorul numelui Maybach, prima mașină a unei divizii speciale care folosește oamenii fostei companii pentru a crea cel mai bun autoturism de pe Pământ. După ce divizia sport s-a transformat în Mercedes-AMG, acesta este primul Mercedes-Maybach din istorie.

Mercedes-Maybach Clasa S este cu 20 de centimetri mai lung decât un Mercedez-Benz Clasa S cu ampatament lung, are o grilă a motorului cu design ușor schimbat, portiere spate mai scurte cu aproape 7 centimetri și un design special pentru montantul spate. Pe lângă sigla Maybach amplasată aici, jantele de 20 de inch au un design și în mod clar ne amintesc de fostul model 62.

Evident, interiorul nu a fost modificat față de cel al versiunilor normale de Clasa S dar locurile din spate sunt cu totul și cu totul speciale. Fotoliile de aici se transformă în paturi ultra-confortabile și Mercedes-Maybach spune că asta este cea mai silențioasă mașină de pe planetă la nivelul locurilor spate.

Momentan știm date despre doar două motorizări ce vor fi disponibile pe noul Maybach. S500 are un V8 de 455 CP și 700 Nm iar S600 are 530 CP și 830 Nm. Mercedes-Maybach S600 face 0-100 în 5.3 secunde și este limitat electronic la fel ca și S500 la 250 km/h.

S600 va fi disponibil primul, din februarie anul viitor, iar S500 și un S400 cu tracțiune integrală vor fi disponibile mai târziu în 2015.

Aici puteți revedea testul nostru cu Mercedes-Benz S 350 diesel.