Paris 2016: Nissan Micra

nissan-micra-allnew-paris-5

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Dacă nu știați, Nissan Micra are respectabila vârstă de 30 de ani. Ca model, desigur, iar acum iată suntem contemporani cu o nouă apariție a unei noi generații, proaspăt dezvelită la Paris.

Desenată în spiritul conceptului Sway prezentat anul trecut la Geneva, a cincea generație de Micra este mai lată, are ampatament mai lung și poziția de conducere este mai joasă. De-asemenea, de acum vor fi disponibile reglaje complete pentru volan. 10 culori vor fi disponibile pentru exteriorul noii Micra. Ea este mai aerodinamică ca niciodată având acum un coeficient de 0,29.
Ca dotări, Micra va putea fi echipat cu Lane Departure Prevention, sistemude Frânare de Urgență cu funcție de recunoaștere a pietonilor, Intelligent Around View Monitor, Traffic Sign Recognition, High Beam Assist și Blind Spot Warning. Un sistem de sunet Bose spectaculos este anunțat a fi opțional cu un difuzor special amplasat în tetiera șoferului. Un sistem de infotainment nou va putea fi controlat dintr-un touch de 7 inch și va funcționa cu Apple CarPlay.

Două motoare vor fi disponibile la lansare: 0.9 litri turbo benzină de 90 CP și un diesel de 1.5 litri tot cu 90 CP. Motorul de un litru cu 75 CP va fi oferit ulterior în gama Micra.

Noua mașină de clasă mică a japonezilor va fi produsă la uzina Renault din Flins, Franța, parte a Alianței Nissan-Renault. Comercializarea modelului va demara în Europa începând cu martie 2017.