Parteneriatul dintre Fiat și Riva continuă: 695 Rivale

2017-abarth-695-rivale-7

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Din când în când, Fiat își mai aduce aminte că are un parteneriat cu Riva și mai lansează câte un model special ce poartă semnătura producătorului de iahturi.

Numai că de data aceasta este vorba despre un Abarth, nu despre un Fiat. Mai exact, Abarth 695 Rivale, cel mai sofisticat model al scorpionului italian.

Disponibil cu acoperiș tradițional sau de pânză, micuțul sportiv va fi vopsit într-o combinație formată din culorile Riva Sera Blue și Shark Grey.

Alte elemente distinctive sunt dunga dublă, crom satinat pe mânerele ușilor și pe hayon, logourile 695 Rivale, frâne Brembo, suspensie Koni și jante din aliaj de 17” numite Supersport.

La interior găsim finisaje din fibră de carbon, mahon și piele albastră. Până și sigla de pe volan este din mahon. Sistemul de infotainment Uconnect cu ecran de 7” ce suportă Apple CarPlay și Android Auto a rămas neschimbat.

Sub capota scurtă a modelului citadin găsim un motor de 1.4 litri turbo ce dezvoltă 180 cai putere și 250 Nm ce propulsează restul mașinii la 100 km/h în 6.7 secunde și atinge o viteză maximă de 225 km/h.

Alături de 695 Rivale a fost lansat și o ediție limitată la 350 unități (50% Coupe, 50% Cabrio) denumită Abarth 695 Rivale 175 Anniversary, creată pentru a celebra 175 de la înființarea brandului Riva.

Se deosebește de un Rivale obișnuit prin jantele de 17” speciale și logoul 175 Anniversary regăsit mai peste tot pe și în mașină.