Pentru că nu avem destule SUV-uri cu 700 cai putere: Manhart MHX6 700

manhart-bmw-x6-m-tuning-1

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Cei de la Manhart sunt cunoscuți pentru modificarea extensivă a modelelor BMW, iar ultima lor creație este fix o demonstrație a ceea ce știu să facă cel mai bine.

Acesta este MHX6 700, un X6 M care a primit o resoftare și o nouă evacuare și care acum dezvoltă 700 cai putere și 900 Nm din V8-ul biturbo de 4.4 litri.

Puterea crescută a tăiat din timpul necesar sprintului 0-100 km/h, însă Manhart încă nu a făcut publice cifre de performanță. Oricum, cele 4.2 secunde cât îi lua mașinii stock nu erau oricum multe.

Pentru a-ți da seama că nu ai de-a face cu un BMW obișnuit, tunerii au montat o nouă bară față, capotă, un eleron montat pe capacul portbagajului și un difuzor agresiv, toate din fibră de carbon. Piesa de rezistență o constituie setul de jante 10.5×22” pe față și 11.5×22” pe spate, încălțate cu anvelope 295/30 pe față și 335/25 pe spate.

Pentru a îmbunătăți manevrabilitatea SAC-ului, un set de arcuri H&R a venit la datorie.