Porsche duce automobilul electric la ALT NIVEL, Taycan este aici

b7e10fcb-2020-porsche-taycan-unveiled-6

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Tesla, dă-te la o parte. Așa o să spună toți proprietarii de Porsche Taycan, proaspăt lansat astăzi, model ce va putea fi admirat la Salonul Auto de la Frankfurt.

Porsche ne tachinează cu primul său model electric de ani buni. Dar acum visul a devenit realitate. Frumusețea este în ochii privitorului și sunt sigur că părerile cu privire la designul lui Taycan vor fi împărțite. Dar un lucru este sigur, mașina se încadrează clar în familia Porsche. Partea frontală amintește de conceptul Mission E, profilul evocă forma clasică a brandului făcută celebră de 911, iar spatele ar putea fi confundat cu cel al unei Panamera dacă ar avea evacuări. Sigla Porsche fost integrată în blocul de lumini din spate, un detaliu din ce în ce mai prezent în industrie. Oricât de mult ar fi vrut designerii să creeze modelul electric perfect, aerodinamicienii au fost cei care au avut ultimul cuvânt, mașina având un coeficient aerodinamic de 0.22.

Cockpitul cu o arhitectură complet nouă pune un accent clar pe șofer. Un display central de 10,9 inci și un display pentru pasageri opțional sunt combinate într-o bandă de sticlă integrată, cu un aspect de panou negru. Numărul comenzilor clasice, cum ar fi comutatoarele și butoanele, a fost redus semnificativ, pasagerii folosind funcțiile tactile sau funcția de control vocal, care răspunde la comanda „Hey Porsche”. Până la cinci display-uri pot fi configurate în cabina lui Taycan, după cum am explicat în articolul despre interiorul super hatch-ului electric.

„Modelul Taycan leagă moștenirea noastră de viitor. Acesta duce mai departe povestea de succes a mărcii noastre – un brand care fascinează și încântă oamenii de peste șapte decenii”, a spus Oliver Blume, președintele Comitetului Executiv al Porsche AG, care a găzduit premiera mondială de la Berlin: „Această zi marchează începutul unei noi ere”.

„Am promis un adevărat Porsche pentru epoca electromobilității – o mașină sport fascinantă, care nu numai că este senzațională din punct de vedere al tehnologiei și dinamicii sale de conducere, dar este și capabilă să stârnească pasiune în oamenii din întreaga lume, așa cum au făcut-o predecesorii săi legendari. Acum, am îndeplinit această promisiune”, subliniază Michael Steiner, membru al Comitetului Executiv al Porsche AG – Cercetare și Dezvoltare.

Primele două versiuni ale lui Taycan vor fi Turbo și Turbo S. Pentru a fi mai ușor de diferențiat, le vom compara foarte ușor.

  • Taycan Turbo: 680 CP, 850 Nm, 0-100 km/h în 3.2 s, 0-200 km/h în 10.6 s, 260 km/h V-MAX, 93.4 kWh Performance Battery Plus, 381-450 km autonomie WLTP, 2305 kg, 157.318 Euro cu TVA.
  • Taycan Turbo S: 761 CP, 1050 Nm, 0-100 km/h în 2.8 s, 0-200 km/h în 9.8 s, 260 km/h V-MAX, 93.4 kWh Performance Battery Plus, 388-412 km autonomie WLTP, 2295 kg, 190.860 Euro cu TVA.

Revenind puțin, trebuie menționat că Taycan nu depășește bariera de cinci metri lungime, dar aproape o atinge, are aproape doi metri lățime, iar înălțimea se oprește la 1.381 mm pentru Turbo și 1.378 pentru Turbo S. Având un spațiu de depozitare de 81 litri în față și unul de 366 litri în spate, Taycan ar putea chiar fi considerat a fi practic.

Porsche Taycan este primul automobil de serie cu o tensiune a sistemului de 800 de volți. În doar cinci minute, folosind curent continuu, poți primi încărcare suficientă pentru 100 km. Maimult, timpul de încărcare de la 5% până la 80% este de 22.5 minute pentru încărcarea în condiții ideale, iar puterea maximă de încărcare este de 270 kW, absolut fabulos dacă ne gândim cum a evoluat tehnologia în ultimul deceniu. Proprietarii își pot încărca mașinile la 11kW de acasă, la curent alternativ.

Taycan Turbo S și Taycan Turbo au două motoare electrice, unul pe puntea față și unul pe puntea din spate, făcând astfel ca mașinile să aibă tracțiune integrală. Motorul, transmisia și invertorul sunt fiecare combinate într-un modul de propulsie compact. Modulele au cea mai mare densitate de putere (kW/litru de spațiu de stocare) dintre toate motoarele electrice de pe piață. Transmisia cu două viteze instalată pe puntea spate este o inovație Porsche (deși am mari bănuieli că este dezvoltată de Rimac și este aceeași de pe C_Two). Prima treaptă oferă automobilului mai multă putere la start, în timp ce a doua treaptă, cu un raport de viteză lung, asigură o eficiență ridicată și rezerve de putere mai mult decât suficiente.

Controlul integrat al șasiului Porsche 4D analizează și sincronizează toate sistemele șasiului în timp real. Acestea includ suspensia pneumatică adaptativă PASM (Porsche Active Suspension Management) cu controlul electronic al amortizorului, Porsche Dynamic Chassis Control Sport (PDCC Sport), sistemul de stabilizare electromecanică a ruliului și Porsche Torque Vectoring Plus (PTV Plus). Patru moduri de conducere sunt disponibile: „Range”, „Normal”, „Sport” și „Sport Plus”. În plus, sistemele individuale pot fi configurate după preferințe, în modul „Individual”.

Porsche Taycan are toate șansele să devină mașina electrică etalon a lumii, chiar dacă Tesla Model S încă are o autonomie ceva mai bună.