Renault Duster, aceeași Mărie cu altă pălărie?

2017 - Nouveau Renault DUSTER

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Am văzut cu toții noua Dacia Duster, ne-a plăcut, așteptăm să o conducem, însă hai să aruncăm acum un ochi și pe geamănul francez, Renault Duster.

La exterior, singurele diferențe față de Dusterul autohton sunt grila redesenată și plasticul de pe hayon revopsit în culoarea argintie.

Interiorul se diferențiază foarte ușor prin volanul tipic Renault și gurile de ventilație dreptunghiulare în loc de rotunde.

În ceea ce privește motorizările, există câteva diferențe între cele două SUV-uri. Renault Duster pierde motorizarea 1.2 TCe de 125 cai putere, dar primește o versiune aspirată de 2 litri și 145 cai putere ce poate fi configurată cu o transmisie automată CVT. Mai mult, oferta diesel se îmbogățește cu o variantă de bază de 1.5 litri și 85 cai putere.

Cele două modele sunt destinate unor piețe diferite, așa că nu vei avea grija alegerii între două SUV-uri aproape identice.