RS 245: cea mai puternică Octavia de serie

158997l

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După cum spuneam zilele trecute, lui Skoda îi place să arate câte o noutate la câteva zile… până termină noutățile. Acum probabil că se termină pentru că tocmai ne-au arătat ceea ce devine cea mai puternică Octavia de serie din istorie. Și implicit, cea mai rapidă.

Noul vârf de gamă Octavia are elemente negre pe caroserie, jante speciale dar și suspensie mai joasă cu un centimetru jumătate față de modelul „standard” și un ecartament spate mărit cu aproape patru centimetri. În standard vor mai fi oferite și diferențialul cu patinare limitată, electronic și pachetul Performance Sound Generator, acest DJ pentru motor care folosește boxele mașinii. Urât. Mergea o evacuare sport măcar pe versiune asta.

Se numește RS 245 pentru că motorul de doi litri 2.o TSI are acum 245 CP și 370 Nm cuplu motor maxim. Mașina păstrează tracțiunea față și transmisia manuală în standard iar opțional va fi oferit DSG-ul cu șapte trepte. Break-ul va fi și el disponibil cu aceleași configurații de motor și transmisii.

 

Modelul în cinci uși de 245 CP face 0-100 în 6.6 secunde iar break-ul în 6.7. Să vedem care vor fi diferențele de preț între o versiune de 230 CP și una de 245 CP.