RS e-tron GT performance este cel mai puternic Audi pe care îl poți cumpăra

Audi RS e-tron GT performance

Alimentăm cu carburanți de performanță și energie de la partenerii noștri OMV.

Alimentăm numai de la partenerii noștri OMV.

O fi numele lung cât o zi de post, dar acest prim Audi RS cu propulsie electrică duduie de calorii. 925 de cai putere… pentru cine are 160.500 euro, ca să înceapă să-l configureze.

Acesta este primul RS cu propulsie electrică din istoria departamentului sport al firmei cu sediu la Ingolstadt. Și s-or încăpățâna ei să scrie performance cu p mic, dar noi avem de-a face cu Performanță cu P mare.

Mașina arată cam cât de sportiv, dinamic și agresiv ar putea arăta o berlină de aproape 5 metri, tot cu un fel de încăpățânare numită „coupe cu 4 uși”. Dar abia dincolo de nume și forme găsești ceea ce face acest RS foarte special: soluții tehnice avansate concentrate într-un produs care se vrea o demonstrație de forță, dar și un soi de compensație pentru faptul că Audi nu mai are deocamdată în gamă un supercar, în accepțiunea veche a termenului.

Audi RS e-tron GT performance ajunge în 2,5 secunde de la 0 la 100 de km/h. Viteza maximă este de 250 de km/h.

 

Ce ne spune Audi despre RS e-tron GT performance

Output și recuperare energetică

Pe lângă un motor sincron cu magneți permanenți (PSM) pe axa față, cu un arbore de transmisie întărit și o putere de 252 kW (342 CP), modelul electric Gran Turismo dispune de un PSM nou dezvoltat pe axa spate, cu o putere de 415 kW (564 CP). Densitatea crescută a cuprului în bobinajul special de tip „hairpin” din statorul motoarelor electrice maximizează conductivitatea curentului. În plus, rotorul motorului electric de pe spate este mai compact și mai ușor. În ansamblu, Audi a redus greutatea motorului electric de pe axa spate cu zece kilograme.

Ambele motoare electrice au rezerve de putere pentru situațiile de conducere dinamică. Funcția Launch Control poate utiliza temporar resursele din bateria HV și motoarele electrice pentru o putere de până la 680 kW / 925 CP. RS e-tron GT performance este cel mai puternic Audi care s-a produs vreodată în serie.

De asemenea, axa față dispune de electronică de putere modificată cu un invertor de impulsuri revizuit, permițând curenți de descărcare mai mari, de până la 600 de amperi – cu 300 de amperi mai mult decât în celelalte variante, Audi S e-tron GT și Audi RS e-tron GT. Axa spate operează, de asemenea, la 600 de amperi.

Audi a crescut recuperarea la frânare la 400 kW. Valoarea maximă de decelerare este de 4,5 m/s². Până la această valoare, mașina se bazează exclusiv pe recuperarea prin rulare, crescută acum la 0,6 m/s² și 1,3 m/s² (anterior 0,3 și 0,6).

„Asta ne permite să creștem eficiența, răspunzând în același timp cerințelor clienților noștri. Când șoferul eliberează pedala de accelerație, mașina obține o decelerare remarcabilă, ceea ce oferă o experiență de condus sportivă.” – Jaan Mattes Reiling, Manager de Proiect Tehnic pentru familia de modele Audi e-tron GT.

Audi S e-tron GT (Florett silver metallic); Audi RS e-tron GT performance (Bedford green metallic), Audi RS e-tron GT (Nimbus grey perl effect)

 

BATERIE ȘI management termic adaptiv

Pentru eliberarea puterii într-un mod stabil, în repetate rânduri, s-a acordat o atenție extremă sistemelor de management termic adaptiv și interconectării inteligente a celor patru circuite de răcire, care joacă un rol esențial.

Când este utilizată o putere mai mare, sistemul de management termic activează circuitul AC pentru a asigura răcirea suficientă a bateriei HV. Circuitul de răcire adaptat reglează temperatura în habitaclu, în timp ce scade activ temperatura în circuitele de răcire ale bateriei HV și ale celor două motoare electrice. Răcirea motoarelor electrice, aerul condiționat din interior și reglarea temperaturii bateriei HV pot fi acum controlate în mare parte independent unul de celălalt. Audi a adus modificări semnificative și pompelor și supapelor pentru a optimiza performanța sistemului de management termic.

Noua chimie a celulelor este, de asemenea, parțial responsabilă pentru creșterea puterii modelului RS e-tron GT performance, datorită unui raport ajustat de amestec de nichel, cobalt și mangan și a unei capacități brute de stocare de 105 kWh (97 kWh net). A rezultat o creștere a capacității de  încărcare și de conducere: curentul maxim de încărcare a crescut la 400 de amperi, iar, atunci când funcția Launch Control este activată, poate circula curent de până la 1.100 de amperi.

Fluxul amplificat se aplică și la utilizarea noii funcții „push-to-pass”, care oferă o creștere de 70 kW (95 CP) a puterii la viteze de peste 30 km/h pentru până la zece secunde. Când șoferul activează „push-to-pass”, bateria folosește aceeași mapare ca pentru Launch Control, funcția putând fi acționată succesiv, după un minim de zece secunde necesare pentru regenerare. Iar un cronometru special de la bord numără invers (de la 10 la 0), astfel încât șoferul să știe cât timp mai are la dispoziție resursele suplimentare de putere.

O nouă placă de răcire cu arhitectura U-Flow asigură un transfer omogen de căldură / răcire, astfel încât să nu existe celule mult mai calde, care să limiteze curentul de încărcare. Puterea maximă de încărcare a fost crescută cu 50 kW până la 320 kW. Aceasta permite încărcarea bateriei HV a vehiculului de la 10 la 80% în doar 18 minute la o stație de încărcare de mare putere (HPC), în condiții ideale.

 

SUSPENSIE ȘI ROȚI

O suspensie pneumatică nou dezvoltată, cu tehnologie cu 2 camere/2 supape, vine ca standard. Aceasta oferă avantaje semnificative în ceea ce privește dinamica de condus, fără a compromite confortul. Pentru prima dată, este disponibil opțional un sistem inovator de suspensie activă, selectiv pentru fiecare roată.

„Scopul nostru a fost să creștem semnificativ diferența dintre confortul de condus și dinamica de condus și să o facem mai perceptibilă” – Carsten Jablonowski, 

Direcția a fost optimizată, iar sistemul Audi „drive select” de control dinamic permite șoferului să controleze caracterul vehiculului. Dispune de trei profiluri: eficiență, confort și dinamic. În plus, există două moduri configurabile individual, RS1 și RS2, ce permit șoferului să selecteze propulsia, suspensia, înălțimea de rulare și sunetul. Șoferul poate seta aceste moduri direct de pe volan.

Ca o caracteristică exclusivă, RS e-tron GT performance dispune și de modul „RS performance”, care este proiectat pentru o configurare optimă pe circuitele dificile și pe drumurile montane sinuoase. În acest mod de rulare, forțele verticale ale roților au fost adaptate pentru o dinamică optimă, caracteristicile speciale permițând controlul cuplului de tracțiune în manevrele la limită.

Modul „performance” schimbă, de asemenea, caracteristicile pentru controlul anti-alunecare, vectorizarea cuplului, reglarea suspensiei, aerodinamica și strategia de răcire. Transmisia rămâne în prima treaptă (din cele două disponibile) cât mai mult timp posibil, pentru a face accelerația mai dinamică.

În ceea ce privește roțile, RS-ul vine cu jante și anvelope de 20″ în standard, set optimizat pentru reducerea rezistenței la rulare și optimizarea autonomiei. Dar există și jante opționale de 21″, cu două tipuri de anvelope, cu caracteristici diferite – Bridgestone a dezvoltat special anvelope eficiente, economice și ecologice (care conțin 55% materiale regenerabile sau reciclate), dar și unele de ultra-performanță, cu construcție și structură optimizate pentru accelerații laterale mari, control precis al direcției și frânare agresivă.

Odată cu facelift-ul estetic vizibil în zona frontală și a spoilerului spate, Audi propune și jante noi, inclusiv unele inspirate din liniile văzute la conceptul Audi Avus de acum câteva decenii.

 

DE VĂZUT ȘI DE AUZIT

Noul RS performance include elemente distinctive de design. Plafonul din carbon mat opțional poate fi combinat cu alte elemente opționale „de camuflaj” din carbon, disponibile exclusiv pentru această versiune. Elementele din carbon sunt utilizate în inserțiile din bara de protecție, praguri, părți ale difuzorului și oglinzile laterale. De asemenea, noul finisaj exterior Bedford Green este disponibil exclusiv pentru RS e-tron GT performance.

„Ca o declarație estetică absolută, fiecare detaliu al modelului RS e-tron GT performance a fost perfect coordonat, de la plafonul din carbon până la centurile de siguranță, de la exterior la interior. Este un RS e-tron GT în adevăratul sens al cuvântului. Modul în care folosim carbonul, fără nicio direcționalitate, face ca materialul să arate diferit din fiecare unghi.” – Christopher Kröner, designer Color & Trim, responsabil pentru această inovație la Audi.

Un alt punct de atracție al interiorului este pachetul de design exclusiv, cu cusături Serpentine Green, care se potrivesc cu exteriorul Bedford Green și scaunele reglabile în 18 moduri. Inserțiile decorative sunt disponibile și ele în carbon mat camuflat, în ton cu exteriorul. Ca un tribut adus modelului Audi Avant RS 2 din 1994, unde cadranele analogice erau albe, RS e-tron GT performance prezintă, ca o caracteristică digitală specială. un Power Meter și un vitezometru de culoare albă.

În RS e-tron GT performance, clientul poate controla sunetul vehiculului – de la liniștea unui condus electric până la o experiență sonoră progresivă. Sunt două unități de control și amplificare în portbagaj, care generează sunete separate pentru exterior și interior, emise prin două difuzoare, unul în exterior și altul în interiorul vehiculului.

Sunetul digital se bazează pe date precum viteza motoarelor electrice, poziția pedalei de accelerație, viteza vehiculului și alți parametri. Rezultatul este un sunet sintetic prelucrat din 32 de surse individuale, de la o varietate de înregistrări reale până la sunete sintetizate.

Imagini: Audi
Linkuri: https://www.audi.ro/
  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici