Skoda Rapid Spaceback

72952sko

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

La standul Skoda de la Frankfurt a fost aglomerație mare în jurul unui model nou bazat pe sedanul compact Rapid.

Rapid Spaceback este de fapt primul hatchback veritabil Skoda. Acum că noua Octavia a crescut foarte mult în dimensiuni, o putem poziționa fără probleme în segmentul mediu alături de Passat, de exemplu.

Rămâne astfel loc în clasa compactă pentru sedanul Rapid dar și pentru primul hatchback veritabil compact produs de Skoda.

Spaceback folosește platforma tehnică a sedanului și chiar are aceeași valoare pentru ampatament – 2,6 metri.  Ca dimensiuni exterioare, Spaceback este mai scurt cu 18 centimetri față de sedan dar chiar și așa, Skoda se laudă că modelul său compact oferă cel mai mare spațiu interior pentru pasagerii din spate la nivelul capului și al picioarelor.

Volumul portbagajului lui Rapid Spaceback măsoară în standard 415 litri, fiind clar mai mic decât cel al sedanului. Dacă se rabatează bancheta însă, spațiul pentru bagaje crește la 1.380 de litri.

Interiorul lui Spaceback este identic desenat cu cel al sedanului dar este echipat cu un volan sport în trei spițe, iar inserțiile de pe planșa de bord și tapițeria scaunelor sunt noi. Ca o noutate tehnică importantă, Skoda anunță că Spaceback este primul Rapid ce va fi echipat standard cu un nou tip de direcție.

Aceasta se numește C-EPS și este complet asistată electric. Direcția electro-hidraulică a sedanului Rapid va fi și ea înlocuită de acest sistem în scurt timp deoarece Skoda susține că el ajută la scăderea maselor, folosește mai puțin spațiu și oferă direcției un comportament mai bun. Desigur, asta rămâne de văzut în teste…

Când va sosi în România la începutul anului viitor, Spaceback va fi disponibil cu patru motorizări pe benzină și două diesel. Puteriile motoarelor variază de la 75 la 122 CP. Pentru versiunea ecologică și economică GreenLine, Skoda anunță că Rapid Spaceback va avea un consum mediu de doar 3.8 litri de motorină pentru 100 km parcurși.