Cu Subaru WRX STi WRC pe pistă. Pista de bob.

Screen Shot 2017-03-21 at 13.37.40

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Ok, poate Subaru nu prea mai înseamnă mare lucru pe piața auto din România pentru că importatorul ba există, ba nu există iar în Europa produsele lor nu prea mai încântă pe nimeni pentru că sunt depășite din toate punctele de vedere… dar, există totuși o mașină specială în gama Subaru și asta este, ca întotdeauna – WRX STI. Desigur, există mașina de raliuri încă preferată de mulți piloți din Lume, o mașină bazată pe cea de serie dar cu totul și cu totul specială în lumea curselor.

Ei bine, pentru că un pic de marketing nu strică niciodată, pilotul Mark Higgins care momentan aleargă în campionatul britanic de raliuri, și-a luat WRX STi-ul de competiție, de ultimă generație și a făcut o cascadorie superbă cu el. Spunem cascadorie pentru nu poți numi altfel o tură cu mașina pe… o pistă de bob! Este ok pentru că Mark a lucrat alături de fostul STIG desconspirat Ben Collins la numeroase filme, pe bază de cascador. Cele mai recente sunt ultimele două episoade din James Bond, Skyfall și Quantum of Solace.

Deci, iată-; pe Mark Higgins cum distruge (la propriu și la figurat, o să vedeți) un WRX STi pe pista de bb din Elveția de la St. Mortiz… uitați-vă bine, minunați-vă și nu încercați așa ceva acasă… deși nu avem piste de bob și nici de unde să ne cumpărăm un WRX STi…