PREMIERA NATIONALA: cum se conduce SUV-ul VW T-ROC de 20.000 euro!

DB2017AU01380

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Giurgea, în direct de la Lisabona:

„Încă un SUV? Băi nene, ăștia au luat-o razna”. Cam asta este reacția tipică a oamenilor în ultima vreme, de fiecare dată când se lansează câte un nou SUV. Aparent, așa e. Au luat-o ăștia razna. De unde acum 15 ani aveam Toyota Land Cruiser, Range Rover și în rest limuzine, acum avem un catralion de SUV-uri și SUV-ulețe și Crossover-ulețe, începând cu Juke / Qashqai (care au dat, oarecum, tonul) și terminând cu acest foarte nou T-ROC.

Ce vreau eu să subliniez este însă că despre producători s-ar fi putut spune că „au luat-o razna” doar în cazul în care ar fi produs aceste mașini și ele nu s-ar fi vândut. Dar în condițiile în care ei nu le pot produce atât de repede pe cât le putem noi cumpăra, am vaga impresie că ar fi mai corect să spunem că tabăra cu clienții a luat-o un pic razna și cea cu producătorii pur și simplu răspunde cererii. Astăzi, dragilor, una din trei mașini vândute la nivel global este un SUV. Până în 2027, estimările VW spun că în USA 45% dintre mașinile noi vor fi SUV-uri, în condițiile în care în Europa procentul va fi de 36% iar în Asia, atenție, 49%. Eh, în condițiile astea, T-ROC nu mai pare doar un SUV razna, nu?

Mhm, bine, dar ce este, de fapt, T-ROC?

Unora le place să spună că T-ROC este un Tiguan mai mic, dar probabil mai corect ar fi să se spună că este un Golf mai înalt. Mașina este construită pe ultra-faimoasa deja platformă MQB a grupului VW. Spre deosebire de Tiguan, care oferă și un pic mai mult spațiu și care stă și un pic mai bine la abilități de mers în off-road, T-ROC e mai degrabă o opțiune de lifestyle pentru cei care nu au nevoie de spațiul din Tiguan dar vor și ceva mai mult decât un hatchback. Și, în condițiile în care coupe-urile mici (gen defunctul Scirocco) nu mai sunt la modă, T-ROC pare să bifeze toate nevoile acestui public „tânăr, urban, conectat tot timpul, modern și expresiv”. VW spune despre T-ROC că este adevăratul lor SUV de 20.000 de euro, ceea ce este adevărat, mai ales că în România mașina a fost pre-lansată cumva online într-o variantă specială 1.0 115 CP de 19.000 euro.

Care sunt concurenții lui T-ROC?

Păi, să vedem: Countryman ar putea să intre pe lista asta, Toyota CH-R, Mokka X, Honda HR-V, Qashqai, din astea. Din grup, probabil că Ateca și Karoq ar fi cei mai corecți concurenți, deși unii spun că Ateca e mai degrabă cu Tiguan. Dar pe de altă parte SEAT va scoate un SUV mai mare decât Ateca în curând, iar din perspectiva corespondențelor cu Skoda, acolo discuția e și mai ciudată, pentru că Tiguan e în acest moment din punct de vedere dimensiuni mai mic decât Kodiaq și mai mare decât Karoq. Tiguan Allspace va fi de aceleași dimensiuni cu Kodiaq, iar la nivelul de entry level în această lume de crossovere nou lansata Arona va avea doi frați, VW T Cross și o Skoda mai mică decât Karoq. Pe scurt, aici ne-au zăpăcit.

Ok, n-am înțeles aproape nimic, zi cum merge T-ROC!

Înainte să vă spun cum merge, să vă spun ce motoare vor fi disponibile: 1.0 TSI de 115 cai, 1.5 TSI de 150 de cai, 2.0 TSI de 190 de cai, 1.6 diesel TDI de 115, 2.0 TDI de 150 de cai și, desigur, 2.0 TDI de 190 de cai. Dintre toate astea, doar variantele de 115 cai vin exclusiv cu tracțiune față. Mă rog, pe drumuri normale majoritatea oamenilor nu vor simți diferența între tracțiune față și integrală, dar important de specificat este că variantele 4Motion de T-ROC au suspensie spate multilink, independentă, cele față nu au. Asta se simte și din punct de vedere dinamic, și din punct de vedere comfort.

T-ROC 4Motion se simte agil în toate situațile, la limită în viraje sentimentul de subvirare nu e atât de prezent pe cât mă așteptam, iar faptul că e mai lat un pic decât Golf ajută mașina să nu genereze acel sentiment că iei viraje cu un SUV. Suspensia filtrează foarte bine denivelări mari sau gropi, dar se simte zgomotoasă pe asfalt prost sau macadam plin de pietre. De fapt, mașina cu totul pare mai zgomotoasă decât memoriile mele din Golf, și de la rulare și de la motor. În rest, direcția este neutră (nu sportivă, mai degrabă ușoară, confortabilă), pedalele sunt un pic cam moi pentru gustul meu, cutia DSG schimbă la fel de impecabil ca pe orice mașină din grup, iar poziția de condus este impecabilă, și raportat la volan și raportat la pedale. Scaunele sunt excelente, șezutul este suficient de mare iar spătarul oferă sprijin lateral cât trebuie.

Dar pe la interior?

Comenzi amplasate corect, climatizarea și multe altele în continuare sunt pe butoane, ceea ce îmi dă o speranță că nu toată lumea o va lua razna cu tablete care să integreze TOATE comenzile mașinilor. Display-ul central este de mari dimensiuni, are o rezoluție excelentă și răspunde rapid, dar noutatea absolută este acel mic televizor pe care îl vedeți în spatele volanului, care înlocuiește instrumentarul de bord clasic. M-am suit în mașină și am fost ușor bulversat să văd acolo navigația full screen, am apăsat un buton s-o accesez și pe display-ul central, cum eram obișnuit, după care mi-a dispărut din spatele volanului și acolo au apărut toate informațiile despre drum și mașină pe care mi le-aș fi dorit vreodată. Am schimbat până când am dat de cadranele clasice (turometru / vitezometru), am pus navigația între ele, apoi am conectat telefonul cu Apple CarPlay pe displayul de pe consola centrală și am plecat la drum. E intuitiv meniul, te descurci repede prin el. Singura chestie pe care n-o înțeleg este de ce plasticele din acest T-ROC sunt mai tari decât ce știu din Golf. Unii spun că asta se întâmplă din cauză că asta face sistemul Beats să se audă mai bine. Așa o fi, nu zic, io n-am făcut testele pe care le-au făcut ei, dar cred că aș fi fost mai fericit cu interiorul de Golf cu materialele lui bune decât cu un Beats care să se audă imperceptibil mai bine. Mai bine decât ce?

Deci, în concluzie?

Acum câțiva ani, VW Golf a luat premiul „all the car you’ll ever need” de la TopGear. Acum, că a venit T-ROC, am vaga impresie că ar trebui să ia premiul „all the car you’ll ever need in this 2017-SUV-CRAZY-WORLD”. Practic, în mașina asta ai cam tot ce ai avea nevoie de la un Golf, plus o poziție mai înaltă de condus, plus gardă la sol un pic mai mare, plus posibilități multiple de personalizare, și la exterior și la interior. Dacă n-am fi primit în acest pachet și niște minus rafinament interior, totul ar fi fost de 10 cu felicitări.