Tinerii dictează piața. SUV electric Ford pentru Millenials.

ford_kuga_03

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Un studiu realizat de Ford la nivel european arată că 4 din 5 tineri până în 34 ani sunt mai responsabili din punct de vedere ecologic. Luând acest lucru în considerare, dar și faptul că segmentul cu cea mai mare din industria auto este cel al SUV-urilor (21% în 2016), Ford pregătește pentru cei din generația Millenials un SUV 100% electric ce se va lansa în 2020. La ora actuală, 1 din 4 tineri se gândesc la un SUV când intenționează să își achiziționeze un automobil, iar această cifră va mai crește deoarece tinerii consideră că SUV-urile nu mai sunt bărcile neeficinente de acum 20 ani și că se mulează foarte bine pe nevoile și viețile active pe care le au.

SUV-ul, care va fi unul din cele 5 modele electrice pe care le pregătește Ford în viitorul apropiat, va avea o autonomie de cel puțin 480 km, adică distanța dintre Londra și Paris. O autonomie foarte bună, ce rivalizează cu Tesla Model X, un model mult mai scump decât viitorul model Ford. Din punct de vedere financiar, acest model se potrivește ca o mânușă pieței europene. Cele trei SUV-uri Ford s-au vândut foarte bine în 2016. EcoSport, Kuga și Edge au avut vânzări cu 31% mai bune comparativ cu anul precedent.

Datele Ford ne mai arată că nu doar tinerii se orientează către mașini mai eficiente. Vârsta medie a clienților de hothatch-uri a crescut în ultimii 6 ani cu 10%.

În ceea ce privește modelele Ford Performance, acestea au avut o creștere de 60% în 2016, în special datorată modelelor Mustang și Focus RS.