Volkswagen ne arată luminile viitorului

66e48546-vw-interactive-headlights-and-taillights-18

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Luminile mașinii tale sunt echipamente de siguranță, iar cum siguranța a avut cel mai mult de câștigat în ultimii 20 ani în ceea ce privește industria auto, tehnologia luminilor a evoluat aproape exponențial. Avem în prezent faruri cu halogen, xenon, LED, Matrix LED și Laser, iar dezvoltarea nu se oprește aici.

Volkswagen a detaliat încotro se îndreaptă viitorul farurilor, dar și a stopurilor. Ele vor deveni și mai inteligente, ba chiar comunicând între ele. La un workshop internațional, produducătorul german a arătat cum vor îmbunătăți siguranța la rulare noile faruri, dar și cum vor individualiza și mai bine modelele între ele.

Vor exista faruri ce vor proiecta informații pe asfalt folosind 30.000 micropixeli HD, exact cum fac cele de pe Mercedes-Maybach Clasa S. Informațiile vor fi fie despre semnalizare, fie despre lățimea mașinii.
În ceea ce privește stopurile, acestea vor avea tehnologie matrix și vor putea afișa anumite mesaje specifice. Mai mult acestea vor comunica cu mașinile din spate în caz de urgență.

Pentru a testa noile tehnologii, VW folosește un tunel de 100 metri lungime, 15 metri lățime și 5 metri înălțime localizat în fabrica de la Wolfsburg.