Indicativ 718 si pentru Cayman cu facelift

P16_0249_a5_rgb

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După ce a lansat 718 Boxster pe care Giurgea l-a și condus deja (vedeți testul săptămâna viitoare în „Mașini, Teste și Verdicte” pe TVR1), Porsche a prezentat la Beijing în premieră mondială coupe-ul 718, adică Cayman facelift.  Stilizat precum facelift-ul de la 718 Boxster, noul Cayman ce acum poartă și el indicativ 718 este propulsat de acum exclusiv cu motoare turbo în patru cilindri.

Versiunea de bază are 300 CP și 380 Nm iar S oferă 350 CP și 420 Nm. Versiunea standard plus cutie PDK face 4.7 secunde până la 100 km/h iar un S echipat tot cu PDK și pachet Sport Chrono – 4.2 secunde. Vitezele maxime sunt de 275 respectiv 285 CP pentru cele două versiuni.

La fel ca și 718 Boxster, Cayman cu facelift și indicativ 718 are de acum un șasiu îmbunătățit: arcuri și stabilizatoare mai tari plus amortizoare noi. Direcția este cu 10% mai directă iar roțile spate sunt mai late cu aproape un centimetru. La interior, volanul și gurile de ventilație au design nou iar sistemul PCM poate suporta conexiuni prin intermediul Apple CarPlay și Android Auto.

Noile Cayman se pot comanda deja în România iar primele unități vor fi livrate în septembrie.