Verstappen distruge speranțele Mercedes în Germania

EAlIKU9WkAUm9_6

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Cu ce să încep?

Calificările păreau să indice o cursă favorabilă celor de la Mercedes-AMG (ce sărbătoreau 125 ani de motorsport), după ce ambii piloți Ferrari s-au trezit cu defecțiuni tehnice.

Marele Premiu al Germaniei a fost câștigat de către Max Verstappen, pilot Red Bull Racing Honda, după cinci opriri la boxe, condiții schimbătoare și o rotire la 360 grade.

Plecat de pe locul 20 din grilă și profitând de multitudinea de abandonuri și greșeli, germanul Sebastian Vettel a reușit un nesperat podium în cursa de casă, aducându-și monopostul Ferrari pe locul al doilea.

Uite o frază pe care nu credeam că o voi scrie niciodată după sezonul 2017, Daniil Kvyat pe podium cu Toro Rosso Honda. Echipa italiană a mizat pe anvelope Pirelli soft înaintea multor rivali, iar rezultatul este locul trei în Marele Premiu al Germaniei după ce cu o seară înainte rusul devenise tată pentru prima dată.

Lance Stroll a condus cursa! Canadianul a fost primul ce a ales slickurile la final de Grand Prix, devenind lider pentru câteva secunde înainte de a fi depășit de Verstappen.

Kimi Raikkonen și Antonio Giovinazzi au terminat P7, respectiv P8, dar au fost penalizați cu 30 secunde pentru un start fals ca urmare a unor probleme de ambreiaj. Asta i-a permis polonezului Robert Kubica să aducă primul punct pentru Williams în 2019 și primul său punct din 2010 și până în prezent.

Mercedes? Hamilton a lovit parapetul de protecție în ultimul viraj, a rupt aripa față, a pierdut mult timp la boxe, a intrat la standuri pe unde nu trebuia, a fost penalizat cinci secunde, a condus prea încet în spatele Safety Car-ului, a primit încă o penalizare de cinci secunde, s-a mai răsucit încă o dată în primul viraj și a terminat pe un respectabil loc 9 după penalizarea celor două monoposturi Alfa Romeo. Valtteri Bottas a ieșit în decor în virajul întâi în timp ce se bătea pentru podium, a lovit glisiera și a fost nevoit să abandoneze.

Precum Hamilton, Charles Leclerc și Nico Hulkenberg au atins și ei peretele din ultimul viraj, însă au rămas prinși în pietriș, abandonând la scurt timp.

Dacă nu ați văzut un Mare Premiu al Germaniei absolut superb, aveți ocazia de a urmări rezumatul video, dar și interviurile post-cursă.