Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.
În 1984 aveam 3 ani. A fost anul în care eu am învârtit prima oară o cheie în contact, un submarin rusesc a intrat în USS Kitty Hawk, Marea Britanie a agreat să cedeze Hong Kong înapoi chinezilor, iar Porsche a lansat Carrera 3.2 Cabriolet. Desigur, două dintre aceste evenimente sunt mai puțin importante ca celelalte, prin urmare n-o să vorbesc despre ele.
În schimb, celelalte două sunt nu doar esențiale pentru un efect de fluture ale cărui urmări n-avem cum să le știm încă, dar sunt și legate între ele. Practic, când am învârtit cheia aia în contactul de Dacie 1300 la 3 ani mi-am pecetluit soarta, iar dacă Porsche n-ar fi lansat Carrera 3.2 Cabriolet în 1984, eu acum n-aș mai fi condus-o. Și, evident, nici n-aș mai fi scris acest text și nici nu m-aș mai fi hotărât să-mi iau una. Să vă explic acum, la 70 de ani de Porsche, cele 7 motive pentru care n-aș mai fi vrut să duc înapoi mașina asta cu care am mers azi:
- Pentru că am condus-o și mi-a dovedit că intuiția mea e corectă
Vedeți voi, pe mine m-a frământat foarte multă vreme o întrebare simplă: „dacă ai avea suficienți bani, ce Porsche ți-ai lua?”. Eh, răspunsul la această întrebare, deși pare simplu, nu este. Pentru că odată ce răspunzi direct „911”, următoarea întrebare este mult mai dificilă. Ce 911? Coupe? Targa? Cabriolet? S? Turbo? GT3? GTS? Integrală? Spate? Manuală sau automată? Ei bine, de fiecare dată când am făcut acest infografic mental, concluzia a fost aceeași: „dacă aș avea bani suficienți, mâine mi-aș lua Carrera S Cabriolet”. Iar bucuria mea de astăzi vine de la confirmarea faptului că n-aș fi greșit cu alegerea asta de motor puternic / tracțiune spate și decapotabilă nici în 1984. Pur și simplu, așa sunt eu croit.
Serios, nu sunt. Poate că sunt introvertiți, dar un popor care scoate și apoi perfecționează un instrument care generează atât de multă bucurie n-are cum să fie insensibil. Experții spun că, de-a lungul istoriei, 911 a avut și episoade mai puțin notabile. Dar Carrera 3.2 este ca un material din Top Gear: o idee memorabilă împachetată într-o execuție spectaculoasă.
Accelerația e tare. Direcția e dură. Cutia e neprietenoasă. Iar frânele sunt ca o gheată de iarnă cu talpă groasă, prin care nu prea simți nimic. Dar când ai apăsat pedala din dreapta suficient de mult ca motorul să-ți transmită, peste 4.000 rpm, că mașina s-a trezit la viață, volanul se transformă și devine doar sigur, nu tare, cutia își deschide pinioanele ca să sugă levierul, iar frânele opresc mașina cu siguranța cu care Sean Connery îl juca pe James Bond.
Pachetul este completat de o suspensie de mașină sport, care face compromisuri doar dintre cele mai superficiale pentru confort. În rest, ține mașina pe șosea și îndeamnă la și mai multă viteză, și mai multă, și mai multă, până când ajungi la 245 de km/h.
70 de ani de Porsche și 55 de ani de 911 înseamnă nu doar o experiență colosală, ci și o plajă uriașă de mașini din care poți să-ți faci un garaj imaginar de vis. Modelele 911 pre 1973 sunt, într-un fel, cele din era clasică. Cele de prin 73 până prin 77 înțeleg că sunt mai puțin plăcute, pentru că ar fi cam submotorizate. Cele de după 89, începând cu 964, sunt deja mai noi și unii spun că sunt depărtate un pic de aerul (pun intended) originalului 911. Ceea ce ne aduce la ceea ce s-a întâmplat între timp, adică la modele SC (78-83) și la aceste Carrera 3.2 (84-89), cele din urmă fiind, practic, combinația ideală de design legendar, esență de nume de brand, avans tehnologic, dar păstrarea identității prin păstrarea motorului răcit cu aer sau lipsa ABS-ului sau a altor sisteme de asistență.
Acest cabriolet este bazat pe șasiul ranforsat de la Targa, ceea ce o făcea pe vremea aia o decapotabilă cu rigiditate torsională excelentă. „Cea mai rapidă decapotabilă din lume” s-a dovedit extrem de populară, dar în ciuda producției în schimburi și peste program, clienții erau nevoiți să aștepte chiar și un an ca să primească o mașină.
Un fel de vârf al erei pur mecanice, cam asta este Carrera 3.2. Și cam asta este ceea ce vor ști și ceilalți cunoscători de Porsche despre tine și mașina ta.
Toată lumea știe că dacă împingi un 911 dincolo de limită în viraje, ceea ce obții este un efect de pendul în care curul ți-o ia înainte cu o viteză care îmi imaginez că este egală cu greutatea motorului înmulțită cumva cu viteza de deplasare. Mă rog, ideea e că toată treaba asta se întâmplă mult mai rapid decât ai putea tu s-o controlezi, iar ca s-o controlezi oricum ți-ar trebui mult exercițiu. Eh, și atunci, de ce s-a încăpățânat familia Porsche să păstreze conceptul inițial? Practic, nu mai există nimeni în industrie care s-o facă.
Pentru că pot, cred că e răspunsul corect. Și pentru că sunt unici în treaba asta. Ca să nu mai spun că nu e ca și când oamenii au păstrat conceptul și se chinuie cu el să țină pasul cu concurența. Nu, ei l-au perfecționat până când concurența trebuie să țină pasul cu ei.
De asta ne distrează pe noi când se fac comparații între 911 și alte supersportive. Pentru că majoritatea constructorilor vin cu motor central (sau față, dar în spatele puții față), chestii care-ți oferă un anumit tip de echilibru, și apoi vine Porsche, cu motorul înfipt aproape dincolo de puntea spate, spre exterior, și stabilește recorduri.
De-asta zic că îți trebuie curaj. Pentru că șmecheria cu mașina asta este să înveți s-o conduci cât mai aproape de limita asta peste care dacă treci sunt slabe șanse să te mai întorci. Și atunci procesul de învățare este progresiv și se bazează pe cunoștințe, perfecționare, bun simț și frică. Ceea ce este o combinație senzațională. Plus că e important și să ai grijă s-o încalți cu chestii de calitate.
E greu să 2018 – 1984 fac 34. 34 de ani nu par așa de mulți, dar dacă te gândești că abia în 1990 au început oamenii să se dea pe Internet, parcă se schimbă un pic perspectiva. Prin urmare, să ai un interior de mașină cu aproape 50.000 de kilometri care să funcționeze impecabil după atâția ani înseamnă unul din două lucruri: fie a fost întreținut corect, fie a fost restaurat complet. Ei bine, în acest caz am avut parte de prima variantă, precedată de altceva cel puțin la fel de important: o calitate a fabricației impecabilă. Motorașele de la geamurile electrice, de la oglinda electrică, de la antena radio, de la ștergătoare, toate mergeau perfect. Tapițeria era impecabilă. Butoanele funcționau toate și nu dădeau semne de oboseală. Până și capotarea / dacapotarea, unde sunt un milion de componente, mergea ca unsă. Fascinant și atrăgător, jur.
Oamenii de la Porsche se laudă că mai mult de 70% din exemplarele 911 fabricate sunt încă pe șosele. Iar asta se întâmplă din mai multe motive: în primul rând, au fost făcute cum trebuie. În al doilea rând, se strică rar. În al treilea rând, când se strică, Porsche livrează repere.
- Pentru că atracția de a poseda un icon e irezistibilă
Am avut-o pe șifonier. Am avut-o în cataloage. Am avut-o pe wallpapers. Am avut-o pe rafturile de jucării. Am avut-o ca breloc. Am avut-o ca sticker. Am avut-o ca personaj principal în filme. Am avut-o de mai multe ori prin colecția de reviste. Ar fi și culmea să nu-mi doresc s-o am în viața reală.
P.S. Și mai am un motiv, dar nu-i dau număr ca să nu-mi stric idea postului: pentru că îmi plac imaginile trase de Sabadac, mă bagă în filmul corect.
