Am condus in premiera „noul” Mercedes-Benz GLA

open

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Înainte de a vă spune care e treaba cu GLA facelift și câteva informații tari despre cât de importante au ajuns să fie mașinile compacte pentru Mercedes-Benz, voi face o paranteză de un paragraf. Sau două. O acoladă, poate.

La finalul testului internațional cu GLA facelift am avut ocazia de a vizita uzina Mercedes-Benz de la Kecskemét

Ea tocmai împlinește cinci ani de când a produs prima mașină a nemților, Clasa B în 2012. Puțin mai târziu, acolo au început să fie produse CLA și CLA Shooting Brake, iar acum avem cifra fabuloasă pentru Ungaria și Kecskemét, implicit: aproape 600.000 de unități din cele trei modele au fost produse până acum. Mașina cu numărul 500.000 a ieșit din fabrică pe 9 februarie 2016 – un CLA „negru cosmos”. Este pur și simplu impresionant și pentru mine este și dureros. Pentru că dacă vă amintiți, în 2008 România a pierdut în fața Ungariei șansa de a construi ea toate aceste mașini. Nu vreau să arăt cu degetul și nici să încep un #romaniateiubesc aici, dar știm cu toții cine este de vină că nu avem uzina asta în România. Și fac un apel către toți politicienii care ar putea schimba ceva în țara asta: mergeți până la Kecskemét și faceți o vizită ca să vedeți ce fel de uzine NU mai trebuie să pierdem în viitor. Trecutul nu mai contează, e prea târziu și nu avem timp de plâns.

Acolo au fost investiți până acum 800 milioane de euro. Lucrează peste 4.000 de oameni și mai nou, în premieră absolută, alături de ei au început să lucreze roboți autonomi folosiți pentru a căra piesele prin uzină. Încă nu circulă de capul lor, ci doar pe rute prestabilite dar vă asigur: printre oamenii care fie asistă a alți roboți fie lucrează la asamblare, fie controul calității, să vezi niște mașinării pline de piese care se deplasează singure și se opresc pentru încărcare/ descărcare tot singure… asta te marchează. Pentru că gama Mercedes-Benz de mașini compacte care acum numără cinci modele va fi mărită la opt… uzina de la Kecskemét se va dubla. Nemții încept construcția unei a doua facilități unde fie se va muta producția pentru celelalte două modele care nu se produc aici – A și GLA, fie ea va fi folosită pentru modelele noi. Nu pot să vă spun momentan care sunt aceste modele noi însă dacă ați fost atenți la prezentările de concepte Daimler din ultima perioadă vă veți da seama singuri. Noua uzină va mai crea încă 2.000 de locuri de muncă în zonă.

Bun. Am încheiat subiectul Kecskemét, trecem mai departe. 2016 a fost al șaselea în care s-a înregistrat creștere pe performanța de vânzări Mercedes-Benz dar a fost prima oară în istorie când germanii au vândut peste două milioane de automobile. Iar modelele compacte au avut un mare cuvânt de spus în această creștere. Ok, o să spuneți, dar de unde toată nebunia asta cu mașinile compacte Mercedes-Benz, de unde atâția clienți? E simplu.

Clienții tineri nu cumpărau Mercedes-Benz. Nici măcar Clasa A.

Acum, avem peste două milioane de mașini compacte de la Daimler vândute în toată lumea în ultimii cinci ani! Și referitor la Clasa A, vârsta medie a unui client de A-Klasse a scăzut în această perioadă cu… 13 ani. Și mai interesant: unul din doi clienți de mașină compactă Mercedes-Benz de generație nouă din Vestul Europei a trecut la marca din Stuttgart de la alt brand! Iar pentru clasa A în special, peste 70% din clienții săi au venit de la altă marcă… Motivul pentru care se tot vorbește despre „Clasa A” în comunicate este probabil pentru că acest model este cel mai bine vândut dintre compacte… dar, stați să vedeți mașinile noi compacte care se vor lansa. Până atunci, acum chiar este cazul să vă povestesc câteva lucruri despre GLA cu facelift. Sau, după cum le place constructorilor să se laude eronat, „noul” GLA. Așa veți găsi mașina și în configuratorul oficial al mărcii pentru țara noastră unde tocmai a fost adăugată cu prețurile noi.

Ce are nou GLA la fix trei ani de la lansarea pe piață din martie 2014?

Lucruri destul de minore, detalii care însă merită luate în calcul. Spoilerele, grila și farurile au fost modificate. La fel și stopurile care deși păstrează designul inițial, oferă la interior o iluminare modificată ca formă. Legat de faruri, de acum nu mai există posibilitatea optării pentru bi-xenon ci pentru full-LED. Modele noi de jante sunt disponibile ca și o culoare foarte frumoasă numită „bej canyon” – costă 702 euro extra în România. Culoarea mașinii din imaginile noastre este „verde Elbaite” și are un preț identic. Jantele din imagini au diametrul de 19 inch și costă și ele extra dar aproape 1.100 euro. Sunt noi în ofertă.

Farurile LED extra sunt „un must” pentru că altfel primești halogen pe mașină!

Cheltuiește deci încă aproape 1.100 euro și pe ele. Altfel, acum poți comanda pe mașină un sistem de camere video cu vedere de 360 de grade – se află în pachetul „Parcare” și costă aproape 1.500 euro. Desigur, primești și senzorii de parcare în acești bani. Mai interesant și important este capitolul suspensii unde dacă iei mașina standard primești o configurație „confort” pentru amortizoare. Extra poți alege amortizoarele controlate electronic – 1.238 euro extra sau poți lua o „suspensie off-road confort”. Ea are o gardă la sol mai mare cu trei centimetri peste standard și se pare că este cea mai confortabilă soluție. Și cea mai accesibilă – 321 euro. Nu am avut ocazia să o testez în Ungaria la evenimentul de presă. Desigur, o gardă la sol mai mică și o suspensie mai tare poate fi accesată prin achiziționarea pachetului AMG Sport, minus 1.5 cm de la garda la sol standard. Nu vă sfătuiesc însă, GLA trebuie să fie confortabil.

Și, dacă mergeți pe o versiune cu amortizoare controlate electronic veți primi o mașină destul de confortabilă când este condusă în modul „Comfort”. Deși nu anunță mare tam-tam pe modificările tehnice, inginerii Mercedes-Benz au făcut mașina ceva mai confortabilă. La fel cum A-ul a devenit ceva mai plăcut, mai puțin rigid după facelift așa s-a întâmplat și cu GLA. Rămâne un SUV de dimensiuni foarte compacte, cu portbagaj destul de mic (421 litri) dar suficient pentru două persoane, interiorul este destul de înghesuit mai ales pe banchetă dar se conduce bine. Suspensia este acum ceva mai silențioasă, direcția și cutia rămân corecte. Desigur, diesel-urile sunt zgomotoase iarăși și până la o nouă generație de motoare nu ai ce să faci (eu am condus un diesel 200 de 136 CP) decât să le accepți sau să… cumperi un motor pe benzină. Oferta a fost îmbunătățită la facelift cu un motor nou ascuns sub indicativul 220, are 184 CP și este oferit standard cu automată și 4MATIC. Prețul de pornire: 37.306 euro cu TVA. Altfel, un diesel 200 costă acum de la 32.022 euro cu TVA (sau 36.128 cu 4MATIC), 220 de la 39.091 cu 4MATIC.

Ce e nou la interior? În afară de noi tapițerii și design puțin schimbat la gurile de ventilație… cam nimic. Ai grijă la opționale, poți cheltui extra să primești tot bordul îmbrăcat în piele. Deși nu cred că vrei să ajungi să dai foarte mulți bani pe „cel mai accesibil SUV Mercedes-Benz”.

De ce mi-aș cumpăra un GLA facelift?

Îți cumperi unul dacă nu ai nevoie neapărat de spațiu interior mare; dacă vrei să fii unul dintre clienții care abia intră în lumea Mercedes-Benz și vrea să o facă în cel mai accesibil mod cu putință; iei cu tracțiune față dacă vrei să fii mai liniștit prin drumurile din România decât ai fi cu un Clasa A pentru că vrei gardă la sol mai mare; iei 4MATIC dacă nu ai nevoie de spațiul și mărimea considerabil mai mare (dar și prețul ) unui GLC; nu în ultimul rând, poți să îți iei GLA dacă îți plac SUV-urile atât ca dimensiuni cât și dpdv conceptual. Altfel, nu uita că ai alte patru modele compacte Mercedes-Benz din care să alegi și acum sunt toate „noi”. Adică îmbunătățite recent.