Audi a adus patru modele plug-in-hybrid la Geneva

A192315_medium

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Audi a adus la Salonul Auto de la Geneva nu mai puțin de patru modele plug-in-hybrid.

Acestea sunt A6L 55 TFSI e quattro, A7 55 TFSI e quattro, A8L 60 TFSI e quattro și Q5 55 TFSI e quattro.

Despre modelele 55 TFSI e știm că vor produce 368 cai putere și 500 Nm. Dar vor exista și versiuni 50 TFSI e Quattro cu 300 CP și 450 Nm. Motorul electric este integrat în cutia de viteze S tronic cu dublu ambreiaj și șapte trepte.

A8 60 TFSI e quattro va avea la bază V6-le turbo de trei litri pe care îl găsim sub capota lui 55 TFSI, care împreună cu motorul electric produce 449 cai putere și 700 Nm. Aici transmisia este una Tiptronic cu opt rapoarte. Este vorba despre una cu hidroconvertizor de cuplu furnizată de ZF. Poziționarea propulsorului electric este aceeași.

Toate modelele pot recupera energie la frânare și au o baterie de 14.1 kWh ce le permite o autonomie exclusiv electrică de până 40 km. Aceasta se poate încărca în două ore cu ajutorul încărcătorului de 7.2 kWh.

Trei moduri de rulare cu privire la propulsie vor fi disponibile:

  • EV – pur electric
  • Auto – hibrid
  • Hold – menține încărcarea bateriei

Modurile Comfort, Efficiency, Auto și Dynamic sunt și ele prezente, cu tot cu selectorul drive select.

Foarte practică este și aplicația myAudi, prin care clienții pot verifica starea bateriei, autonomie, pot începe procestul de încărcare sau să îl programeze, precum și să observe date cu privire la consum. O altă funcție a acestei aplicații este reglajul sistemului de climatizare înainte de pornirea la drum. Șoferul poate selecta temperatura când mașina este parcată sau când se încarcă. Încălzirea în volan, scaune, oglinzi, parbriz sau lunetă pot fi și ele activate. La fel se întâmplă și cu ventilația scaunelor dacă este prea cald afară.