Baby F-Pace: Noul Jaguar E-Pace

Jaguar-E-Pace -17

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Acum 10 ani nu se gândea nimeni că Jaguar ar putea avea două SUV-uri în gamă, dar vremurile se schimbă, iar piața dictează ce fac producătorii.

Noul E-Pace a fost anunțat încă de la apariția fratelui mai mare, F-Pace. Ian Callum a reușit să deseneze încă un model deosebit, dar parcă arată puțin a rodul dragostei dintre un F-Type și F-Pace, iar forma profilului o imită pe cea a unui ou. Elemente precum jantele de 21” opționale sau plafonul negru sau panoramic îi oferă mașinii o prezență unică.

Interiorul pare și el inspirat din cel al modelului sport al mărcii și vine echipat cu un volan din piele, accente cromate și un sistem de infotainment Touch Pro cu ecran tactil cu diagonala de 8” cu tenhologie de recunoaștere a comenzilor vocale. Cine mai are dubii că această mașină nu este una de familie trebuie doar să afle despre cele patru prize de 12 volți, cele cinci porturi USB și de portbagajul cu o capacitate de 577 litri.

Pe lista de opționale vei putea găsi dotări precum ceasurile de bord digitale cu ecran de 12.3 inch, două sisteme audio premium Meridian, head-up display și un hotspot Wi-Fi 4G la care se pot conecta până la opt dispozitive.
Pentru moment vor fi disponibile doar motorizări pe benzină și diesel de doi litri din familia Ingenium.

Baza va fi un diesel de 150 cai putere și 380 Nm, acesta fiind urmat de o versiune de 180 cai putere și 430 Nm și de cea de 240 cai putere și 500 Nm.

Clienții care vor dori mai multă putere vor fi nevoiți să aleagă una dintre cele două motorizări pe benzină, fie cea de 250 cai putere și 365 Nm, fie cea de 300 cai putere și 400 Nm.

Fiind un model creat pe plaftorma D8 folosită și de Evoque sau Discovery Sport, va exista și o versiunea cu tracțiune față, fiind primul Jaguar cu tracțiune față de la X-Type încoace. În funcție de preferințe, E-Pace va putea fi echipat fie cu o transmisie manuală cu șase trepte, fie cu una automată ZF cu nouă rapoarte găsită și pe modelele mai sus menționate.

Dotările de siguranță nu lipsesc de la bordul noului SUV și merită menționate sisteme precum Adaptive Speed Limiter, Lane Keep Assist, Traffic Sign Recognition, Emergency Braking with pedestrian detection și Forward Traffic Detection.
Prețurile noului Jaguar E-Pace pornesc de la 38.000 $ în SUA și 28.500 £ în Marea Britanie.