Bentley se va concentra deocamdată pe hibride ultraperformante. Primul model integral electric al mărcii va ajunge la clienți abia în 2027.

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Uităm de planul „integral electric în 2030”. Avem un nou CEO și un nou plan.

Undeva prin 2019 și începutul lui 2020, când lumea nu trecuse încă prin criza COVID și entuziasmul electric era la maximum, Bentley punea la punct un plan frumos intitulat Beyond 100. Avea în vedere pașii mărcii dincolo de primul său secol de existență, înspre era electrică care părea atunci să vină extraordinar de repede.

Planul prevedea, printre altele, și trecerea la mașini electrificate din 2026 – numai electrice integral și hibride plug-in în gamă (BEV și PHEV). Ulterior, în 2030, hibridele ar fi trebuit să părăsească arena, lăsând doar electricele „la joacă”, dintre care vreo 4-5 modele ar fi trebuit să apară pe piață începând cu 2025.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar noul CEO – Frank-Steffen Walliser, venit de la Porsche, ajustează planurile Bentley radical.

Informațiile de mai jos vin indirect, din mai multe articole publicate de jurnaliști care au avut ocazia să îl audă pe Walliser vorbind despre ceea ce urmează pentru marca britanică. Se remarcă câteva idei importante.

Bentley mizează pe hibride 

• În principiu Bentley merge în continuare în direcția vehiculelor electrificate, dar mai încet. Nu mai există termene prestabilite pentru electrificarea gamei și nici măcar o decizie strategică pentru compoziția ei viitoare. Practic strategia e încă „în lucru”.

• Rata de adopție a mașinilor electrice nu a corespuns cu așteptările deocamdată. Va crește probabil brusc, așa cum crește în general adoptarea serviciilor bazate pe o infrastructură nouă, atunci când aceasta va fi mult mai bine pusă la punct. Bentley va fi pregătit pentru acel moment.

• Clienții de mașini de lux și superlux sunt, se pare, cei mai puțin înclinați să adopte rapid propulsia electrică, cel puțin în versiunea ei integrală, complet dependentă de priză și lipsită de senzațiile venite dinspre motorul cu combustie și transmisiile clasice.

• Bentley nu are capacitatea de producție și nici volumul de clienți necesar pentru a oferi în paralel modele termice și electrice în paralel, care să concureze în același segment.

• Soluția Bentley sunt hibridele de mare performanță, adică mașini cu motoare termice uriașe – cum le știm dintotdeauna la marca britanică – cuplate cu sisteme electrice „plug-in”, care oferă autonomii mici, dar suficiente pentru deplasări zilnice urbane în condiții de poluare și zgomot redus. Vorbim de autonomii electrice maxime de circa 70-100 km.

Platformă hibridă Bentley

• Walliser crede și în contribuția combustibililor sustenabili „e-fuels”. Ar putea avea un rol mai important în viitorul brandului și al industriei, conform declarațiilor.

• Primul vehicul Bentley integral electric nu va apărea pe piață în 2025, ci ar putea fi prezentat în 2026, pentru a intra în gamă în 2027. Modelele electrice ar putea domina gama către jumătatea deceniului următor.

• Noul EV nu va înlocui un model deja existent, ci se va adăuga gamei actuale, încercând să aducă clienți noi către brand.

• Walliser nu exclude posibilitatea producției de mașini cu motoare exclusiv termice și în viitor, dar nu există planuri clare pentru așa ceva. Se înțelege că brandul urmează să se adapteze pieței, dar e probabil că ele nu se vor produce decât în serii mici.

Provocări în piață

Întreaga industrie auto trece printr-o perioadă tumultoasă, de adaptare, fără perspective extraordinar de clare și cu vânzări în scădere, în general.
Pentru context, amintesc și de evoluția vânzărilor pentru Bentley.

Vânzările mărcii au scăzut circa 11% în 2023 față de 2022. Au fost livrate 13.560 de vehicule, față de 15.174 în 2022. S-a înregistrat însă un volum mare – cel mai mare din istorie – pentru personalizări. Profitul operațional s-a ridicat la 589 de milioane de euro, în scădere cu 17%. Pentru primele șase luni din 2024, Bentley a raportat o nouă scădere ca profit operațional și număr de mașini livrate, cu 5.476 vehicule în prima jumătate a anului.

  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici