Bugatti a închis gura tuturor, atingând 490 km/h cu un prototip Chiron. Recordul a avut loc acum o lună pe lista Ehra-Lessien a celor de la VW.
Bugatti a lucrat în secret cu Michelin și Dallara pentru a realiza această performanță. Scopul a fost să depășească 300 mph (482 km/h) și le-a reușit fără probleme. Sunt sigur că următorul pas este bariera de 500 km/h.
Acest prototip este cu 25 cm mai lung decât un Chiron normal deoarece spatele a fost lungit cu scopul de a oferi mai multă stabilitate. Aripa spate și frâna aerodinamică au fost eliminate. Partea frontală a fost mărită pentru a facilita răcirea și pentru a hrăni bestia cu 16 cilindri.
Două lucruri au fost împrumutate de la ediția ultra limitată Centodieci, anume evacuarea și propulsorul W16 de 8 litri supraalimentat cu patru turbine ce produce 1.600 cai putere, cu 100 mai mult decât un Chiron sau Chiron Sport.