Cel mai puternic hot-hatch de clasă mică, noul MINI John Cooper Works GP se dezvăluie

P90376256_highRes

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Cine, dacă nu BMW, putea să creeze cel mai puternic hot-hatch de clasă mică cu tracțiune față din lume? Pardon, MINI.

După aproape șase pe piață, generația F55 a lui MINI Hatch se cam aproprie de finalul carierei, asta în ciuda proaspetei lansări a lui MINI Cooper SE, primul MINI electric. Tradiția spune că la final de generație, BMW pune tot ce are mai bun pe o versiune MINI de top, numită John Coope Works GP (scurt de la Grand Prix).

GP dispune tot de tracțiune față precum frații săi nu la fel de potenți, însă în cazul de față avem o motorizare de pe trei BMW-uri și alte două MINI-uri cu tracțiune integrală (M135i, M235i, X2 M35i, Clubman JCW, Countryman JCW). Mai precis, avem unitatea B48 de doi litri turbo ce produce 306 cai putere și 450 Nm. Și deși BMW folosește deja previzibila sintagmă TwinPower Turbo, B48 este un propulsor cu injecție directă și o singură turbino twin-scroll. Ok, deci avem aici cel mai puternic hot-hatch cu tracțiune față din lume. Altceva? Da, din păcate (Bratu nu este de acord), singura transmisie folosită este una Steptronic cu opt rapoarte, convertizor de cuplu și funcție de blocare a diferențialului. Aceasta este de origine Aisin, nu ZF, deoarece aici avem motorul orientat transversal, nu longitudinal la exemplarele bavareze.

MINI GP reușește să ajungă la întâlnirea sa cu primii 100 km/h în doar 5.2 secunde, sau cu șase zecimi mai devreme decât Honda Civic Type R. Și sunt pe cale să pun pariu că nu sunt mai mult de 100 kg diferență între cele două sportive. Acesta este totodată și cel mai rapid MINI pe Autobahn, deoarece se plafonează abia la 265 km/h. Asta chiar că este impresionant, deoarece m-aș fi așteptat să fie limitat electronic la 250 km/h.

Un motor performant are nevoie de o evacuare pe măsură. Inginerii s-au conformat și avem una de înaltă performanță cu terminații duble de 90 mm fiecare. Răcirea a fost și ea un punct prioritar. Spre deosebire de un JCW obișnuit, există răcire suplimentară pentru motor, ulei și transmisie. Mai mult, sistemul de ungere a fost suplimentat, iar vasul de expansiune mărit. Pentru asemenea performanță, este surprinzător de mic consumul mediu declarat de marca britanică, doar 7.3 l/100 km.

Senzația de kart a unui MINI obișnuit a fost accentuată prin folosirea unei noi suspensii coborâte cu 10 mm față de JCW, dar și unor amortizoare testate intens pe MINI John Cooper Works. Totodată, rigiditatea a crescut prin folosirea unor bucși din cauciuc mai tare. Sistemul de control al stabilității DSC a fost și el calibrat, acum existând un mod GP ce permite câteva excursii peste limită înainte de a interveni.

Masa neamortizată este compusă din sistemul de frânare cu etrieri vopsiți în culoarea Chili Red. Aceștia dispun de patru pistonașe pe puntea față și unul singur pe puntea spate. Totodată, discurile față au dimensiunea de 360 × 30 mm. Tot la masa neamortizată intră și jantele de 8.0 J × 18″ cu anvelope Hankook 225/35 R18.

Kit-ul exterior dispune de o buză față destul de joasă și un difuzor corect dimensionat. Dar ce nu am mai văzut niciodată pe o mașină sunt acele protecții pentru aripi confecționate din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), un material folosit de BMW pe toate modelele sale de înaltă performanță.

Interiorul este asezonat cu tot felul de detalii sportive, precum cusături roșii sau embleme GP, însă ca la orice JCW GP, scaunele spate au fost înlocuite de o bară de torsiune. Cele față sunt acoperite de o combinație piele/Alcantara, iar padelele transmisiei automate cu opt rapoarte sunt fabricate din metal printat 3D, pentru o senzație rece la atingere.