De trei ori oficial: Hyundai Ioniq

IONIQ Line-up

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Coreeni de la Hyundai sunt atât de tari încât nu mai lansează doar câte un model nou. Ci câte trei. Mai precis, la Geneva, coreeni și-au lansat gama compactă „ecologică”, formată din trei modele cu indicativul Ioniq. Practic, cum Genessis devine sub-brand de lux și super-lux și sport la Hyundai, așa Ioniq va deveni un fel de sub-brand precum BMW i, de exemplu. Primele modele Ioniq sunt Ioniq Hibrid, Ioniq Electric și Ioniq Plug-in. Am asistat practic la o premieră mondială foarte importantă pentru industrie: trei tipuri de propulsoare eco, lansate pe un singur model, în același timp. Coeficientul aerodinamic este foarte bun pentru Ioniq – mașinile atât de eco ale lui Hyundai încât din anumite unghiuri ne amintesc că sunt concurenți direcți pentru Prius… 0,24.

Ioniq Hibrid și Ioniq Plug-in sunt echipate cu un motor Kappa 1.6 pe benzină ce dezvoltă o putere maximă de 105 CP și un cuplu motor maxim de 147 Nm. În premieră pentru niște mașini hibride, el este cuplat unei cutii automate cu dublu-ambreiaj și șase trepte. Ambele versiuni sunt ajutate de un motor electric de 43.5 CP (61 CP la versiunea plug-in) și 170 Nm cuplu motor maxim. Puterea totală și cuplul sunt de 141 CP și 265 Nm. Versiunea plug-in poate rula 50 de km strict electric. Ambele modele ating maxim 185 km/h.

O viteză maximă mai mică atinge modelul ioniq full-electric – 165 km/h. Are o autonomie de 250 km, 120 CP și 295 Nm.

Hyundai anunță că mașinile vor fi echipate foarte bine încă din standard și vor putea primi chiar și un sistem de infotainment cu Apple CarPlay și Android Auto plus sistem de încărcare prin inducție pentru telefon și navigație TomTom Live.

Abia așteptăm să le conducem.