Diesel mild-hybrid pentru două dintre cele mai iubite SUV-uri în România, BMW X5 și X6

P90382141_highRes_bmw-x5-06-2018

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Noile BMW X5 și X6 aveau o ofertă de motorizări diesel de la 25d (X5) până la M50d, însă lipsea probabil unul dintre cele mai apreciate indicative, celebrul 40d. Ei bine, potențialii clienți pot răsufla liniștiți, deoarece propulsorul B57, un șase în linie de trei litri cu două turbine și injecție directă de motorină, este acum disponibil cu savoare 40d.

Dacă este să vorbim strict despre cifre, 40d pune la bătaie 340 cai putere și 700 Nm, cuplu disponibil între 1.750 și 2.250 rpm. Conectat la transmisia automată cu opt rapoarte Steptronic cu hidroconvertizor de cuplu, dar și la sistemul de tracțiune integrală xDrive, atât X5 cât și X6 xDrive40d ating 100 km/h în doar 5.5 secunde, dar viteza maximă nu a fost specificată. Aceasta este undeva între 240 și 250 km/h.

Surpriza pe care am păstrat-o este un sistem mild-hybrid de 48V ce furnizează curent mașinii prin sistemul electric de 12V. Acumulatorul este încărcat prin recuperarea energiei la frânare, dar și prin accelerație, totodată, starterul-generator pornește motorul termic atunci când este activată funcția Auto Start/Stop sau când transmisia este deconectată și mașina intră în modul „coasting” sau „sailing”. Spre deosebire de alte modele, „Coasting” este disponibil acum și în modul Comfort, nu doar Eco Pro.

Nu știm încă prețurile celor două dieseluri mild-hybrid și nici când vor ajunge pe piață, dar vă putem spune consumurile declarate ale SUV-urilor bavareze:

  • X5 xDrive40d: 5.9-6.4 l/100 km
  • X6 xDrive40d: 5.8-6.2 l/100 km