Doar Brabus s-ar putea gândi la un G63 de 700.000 Euro

Brabus-800-Adventure-XLP-01

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Cine a spus că banii nu aduc fericirea a avut mare dreptate. Dar banii pot cumpăra noul produs al celor de la Brabus, care îți poate ajuta puțin depresia, dacă tot nu poți fi cu adevărat fericit.

Vorbesc despre noul Brabus 800 Adventure XLP, adică un Mercedes-AMG G63 lungit, cu benă și 800 cai putere. Mașina nu a pierdut din rigiditatea torsională prin procesul de lungire, iar interiorul este la fel de spațios precum al oricărui G-Wagen. XLP măsoară 5.31 metri lungime, iar ampatamentul a crescut cu 50 cm. Totodată, tunerul a montat o suspensie înălțată din aluminiu Ride Control, similară celei de pe G 63 6×6 sau G 500 4×4², ce a mărit garda la sol la 490 mm. Totodată, suspensia este acoperită cu un strat de titan, iar amortizoarele au fost calibrate special pentru această mașină. Brabus a folosit fibra de carbon pentru lateralele benei, dar pentru podeaua ei și pentru perete despărțitor dintre benă și cabină s-a folosit oțel.

Tunerul german a luat motorizarea AMG M177, adică V8-ul biturbo de patru litri și i-a mărit turbocompresoarele, l-a resoftat și l-a adus până la valoarea de 800 cai putere la 6.600 și a limitat cuplul la 1.000 Nm la 3.600 rpm. Chiar și așa, 800 Adventure XLP sprintează până la 100 km/h în 4.8 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 210 km/h.

Mașina ce va ajunge la Salonul Auto de la Geneva și care este cea expusă în aceste imagini va avea un helipad în benă ce îi va permite dronei Wingcopter să decoleze și să aterizeze. Aceasta are o autonomie de 120 km și o viteză maximă de 240 km/h.

Brabus 800 Adventure XLP va avea un preț de bază de 389.831 Euro. Nu pare așa mult, dar când te gândești că o versiune First Edition e 575.630 Euro, iar cea din imagini, cu tot cu dronă și helipad este 666.836 Euro, mai bine rămâi la a visa. Apropo, prețurile nu conțin TVA.