Faceliftul lui SX4: disponibil în România

Suzuki SX4_13

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Suzuki SX4 cu facelift, pe care l-am anunțat aici pentru că ne-am șocat din cauza aspectului este disponibil pentru a fi comandat în România. În comunicatul oficial pe care l-am primit legat de acest subiect se spune că mașina este: „o apariție care sigur îți trezește setea pentru aventură” deci e clar că trebuie să o luăm curând la test pentru a fugi cu ea prin munți. Că o să o facem ca să nu o vadă lumea să se sperie de ea sau că o facem pentru că ne amintim cât de bine ne-am simțit când am mers cu SX4 pre-facelift în testul nostru de anduranță, asta rămâne de văzut.

SX4 poate fi comandat acum în trei variante de motorizare, două pe benzină (1,0 l Boosterjet, 1,4 l Boosterjet) și una diesel (1,6 DDIS). Patru niveluri de echipare pot fi combinate cu motorizările: Cool, Passion, Spirit si Luxus.

Noul crossover ce va concura oarecum Dacia Sandero Stepway poate fi comandat în nouă culori, dintre care patru sunt nuanțe complet noi: Prime Canyon Brown, Pearl Sphere Blue, Pearl Energetic Red și Metallic Mineral Grey.

În funcție de nivelul de echipare, noul SX4 oferă în standard geamuri acţionate electric (faţă /spate), sistem keyless push start, aer condiţionat cu reglare manuală sau cu reglare automată dual zone, sistem audio cu 4 sau 6 incinte, boxă audio centrală, radio CD cu MP3 și Bluetooth, sistem multimedia cu ecran de 7 inch + conectivitate smartphone + Bluetooh + USB + slot SD card + camera de mers înapoi + Navigație , indicator mod sistem tracţiune (4 moduri), cruise control, cruise control adaptiv, limitator de viteză,  scaune încălzite (faţă)  sau plafon panoramic cu dubla deschidere.

Sistemul de infotainment permite de acum conectarea la un smartphone și funcționează cu Apple CarPlay și MirrorLink.

Prețurile de pornire ale versiunilor disponibile acum sunt:

SX4 1.0 COOL 2WD                              14.600 Euro
SX4 1.0 PASSION 2WD                        16.200 Euro
SX4 1.0 PASSION AT 2WD                  17.800 Euro
SX4 1.0 PASSION ALLGRIP                17.800 Euro
SX4 1.4 PASSION 2WD                         17.500 Euro
SX4 1.4 PASSION AT ALLGRIP           20.700 Euro
SX4 1.4 SPIRIT 2WD                              19.100 Euro
SX4 1.4 PASSION ALLGRIP                  19.100 Euro
SX4 1.4 SPIRIT ALLGRIP                      20.700 Euro
SX4 1.4 LUXUS AT ALLGRIP                23.300 Euro
SX4 1.6 DDIS PASSION 2WD                18.700 Euro
SX4 1.6 DDIS PASSION ALLGRIP        20.300 Euro
SX4 1.6 DDIS LUXUS TCSS ALGRIP    24.450 Euro