Italienii nu pot sta departe de modă, aceasta este regulă, însă cineva de la FIAT s-a gândit să facă o Panda în colaborare cu un brand de lux, mai exact Trussardi.
Eu, personal, nu am auzit de această marcă, dar asta pentru că mă interesează moda la fel de mult cum mă interesează fotbalul. Adică deloc. Revenind, avem un Panda Cross cu un exterior Caffè Italiano Brown, detalii contrastante negre și logourile Trussardi pe montantul C și pe jantele din aliaj de 15″, negre și ele. Pentru cine nu știe, mascota Trussardi este un ogar.
Dacă nu vă place Caffè Italiano Brown, puteți alege Gelato White, Cinema Black sau Colosseo Grey. Nu știu de ce, dar aceste nume mă duc cu gândul la înghețată.
Interiorul este locul unde se vede influența Trussardi. Scaunele mixte dispun de un design interesant și cusături maro, Interesant este că s-a folosit atât un material textil, cât și pielea neagră. Fețele de uși imită ogarul caracteristic, același motiv îl găsim și pe volan, iar centurile de siguranță și preșurile au inscripționate numele Trussardi. Măcar nuanța Caffè Italiano Brown de pe bord mai înveselește puțin interiorul acestei Panda de lux.
Sistemul de infotainment Uconnect Mobile nu este decât un suport pentru telefonul mobil ce îți dă acces la o aplicație dedicată, dar măcar există frânare autonomă în oraș. Clienții vor putea opta pentru două motorizări, ambele benzinare, 1.2i 69 CP sau 0.9 TwinAir ce produce 85 CP și un cuplu maxim de 145 Nm.