FOTO și VIDEO: ce a facut Mourinho inainte sa mearga in Rusia la Mondiale!

josejaguar1hero

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

José Mário dos Santos Félix Mourinho, cunoscut simplu ca José Mourinho, a făcut o surpriză de neuitat unor copii înainte de a pleca spre Campionatul Mondial de Fotbal 2018.

Fostul profesor de educație fizică a umplut un Jaguar XF Sportbrake cu echipamente de fotbal și s-a dus la Bishop Gilpin Church of England Primary School, acolo unde le-a donat și a petrecut puțin timp cu copiii uimiți că îl au în față pe Mourinho.

„În interiorul meu există întotdeauna un profesor. Revenind la școală ca un copil sau ca un profesor aduce înapoi o mulțime de amintiri speciale. Creezi propria identitate, dezvolți propria personalitate și propriile principii. Este perioada în care te bucuri cel mai mult în viață.” a declarat antrenorul Manchester United.

Mourinho a primit întrebări de la copii legate de cele mai frumoase amintiri din perioada școlii, ziua tatălui sau cei mai obraznici jucători pe care i-a antrenat.

„Viața mea este plină de amintiri cu tatăl meu – și numele lui era tot Jose – și a fi tată este cea mai grozavă meserie. Chiar dacă slujba mea nu-mi permite să-mi văd copiii în fiecare zi, de Ziua Tatălui vom avea un prânz sau o cină specială dacă putem.” a adăugat Mourinho înainte de Ziua Tatălui în Marea Britanie.

Întrebat de șansele Angliei la Campionatul Mondial, celebrul antrenor a declarat: „Anglia are un grup bun de jucători tineri, experimentați. Toți joacă în cea mai bună competiție națională din lume și au experiență de a juca în Liga Campionilor. Deci, da, cred că pot face o figură frumoasă.”

În ceea ce privește favoritele Franța, Germania, Brazilia și Spania, Mourinho nu a dat prea multe detalii, dar a vrut să accentueze importanța echipelor și mai puțin a jucătorilor individuali: „Ei au grupări bune, dar grupările bune nu fac întotdeauna echipe bune. Uneori grupările atât de speciale nu pot, în teorie, să facă echipe mai bune. De exemplu, Portugalia la Euro 2016 a fost departe de cea mai bună echipă, dar nu au avut cea mai bună adunare de jucători.”